Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 17 noiembrie, de Ziua Internațională a Studentului, evenimentul de promovare a tinerilor în cariera didactică – „Ziua Tânărului Pedagog”.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Eucației și Cercetării cu susținerea Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, la care au participat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, președintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Liliana Nicolăescu-Onofrei, rectorul USM, Igor Șarov ș.a.

Scopul evenimentului este de a promova imaginea profesorului și, respectiv, creșterea interesului și a numărului de tineri care vor alege cariera pedagogică.

Expozițiile prezentate de instituțiile participante au fost vizitate de către  reprezentanții universităților și colegiilor cu profil pedagogic din municipiul Chișinău, studenții anului final de la specialitățile pedagogice, profesorii tineri angajați în licee, gimnazii și grădinițe și elevi, viitori absolvenți.

Astfel, Universitatea de Stat din Moldova a prezentat în cadrul evenimentului acțiunile pe care le întreprinde USM pentru consolidarea sistemului educațional din țară și susținerea cadrelor didactice și anume lansarea pentru candidații la admitere și studenți a Programelor „Pedagogul viitorului”; „Debutul Carierei didactice” și „Consolidarea profesională”.

Studenții USM și cadrele universitare ale celor șapte facultăți cu profil pedagogic au informat elevii, prezenți la eveniment, despre programele de studii pedagogice, oportunitățile de dezvoltare profesională și personală în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Prin organizarea acestui eveniment inedit la USM, dedicat carierei didactice, Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă, încă o dată, statutul de instituție de învățământ superior, care susține învățământul general din țară și formarea cadrelor didactice.

Published joi, 17 noiembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM – premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved