Rectorul USM, Igor Șarov a avut miercuri, 7 decembrie, o întrevedere cu reprezentanții Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova.

La discuții au participat Dan Nuțiu, președinte executiv, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Marina Afanas, director Dezvoltare, Asociația Investitorilor din România și Maria Hămuraru, decan Facultatea Științe Economice.

Subiectele discutate au vizat colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova din perspectiva implimentării proiectului AIR Internațional, ce are drept scop oferirea studenților din Republica Moldova posibilitatea de a descoperi oameni de afaceri și manageri de talie internațională, să obțină informații utile despre modul în care teoria se transpune în practică, să beneficieze de recomandări și soluții pentru dezvoltare profesională.

În cadrul proiectului vor fi organizate stagii de practică profesională pentru studenții din Republica Moldova la companiile din România (membri AIR sau parteneri).

Proiectul AIR Internațional urmează a fi implementat în cadrul Universității de Stat din Moldova în trei etape:

  • Dialog cu studenții, promovarea bunelor practici;
  • Internshipuri în România;
  • Concurs de proiecte; sprijin financiar pentru idei creative, start-up-uri.

Asociaţia Investitorilor din România a fost fondată în anul 2018, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Moldova. Fiind cea mai reprezentativă asociație a investitorilor români în țara noastră, AIR contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din țară, la armonizarea dialogului între autorități și mediul de business. Investitorii din România, membri AIR, promovează exemple de guvernanță corporativă, de corectitudine și transparență în business – practici implementate cu succes în statele UE. În cadrul politicii de responsabilitate social corporativă, membrii AIR finanțează proiecte sociale, educaționale și culturale, în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

Published joi, 8 decembrie 2022

Anunțuri și Comunicate

Studenții Universității de Stat din Moldova au participat la forumul minților tinere – Simpozionul Internațional pentru Studenți și Tineri Cercetători „InterCulturalia”

Aflat la cea de-a VIII-a ediție, „InterCulturalia” a reunit peste 200 de tineri din România, Franța, Maroc, Spania, Italia și Canada, printre care s-au regăsit și...

„Proiect pilot de elaborare și implementare a unei tehnologii accesibile de obținere a biomasei algale utilizată pentru nutriția peștilor”

În cadrul proiectului „Proiect pilot de elaborare și implementare a unei tehnologii accesibile de obținere a biomasei algale utilizată pentru nutriția peștilor”, Algae4FishRo-Md, cod ROMD00586, început la...

Ceremonia de absolvire a programelor de recalificare profesională în domeniul Științe ale Educației

În 02-03 aprilie 2026 a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de recalificare profesională la 10 specialități din domeniul Științe ale Educației, Formarea profesorilor: Istorie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved