Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, s-a întâlnit ieri, 10 ianuarie, cu guvernatoarea UTA Găgăuzia, Irina Vlah, unde au discutat despre deschiderea Centrului Universității de Stat din Moldova de învățare a limbii române la Comrat, fiind identificat și spațiul pentru viitorul centru.

În cadrul Centrului educatorii și profesorii autonomiei vor dobândi cunoștințe și competențe lingvistice în limba română, iar în viitor de aceste servicii vor putea beneficia toți doritorii.

Guvernatoarea UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a mulțumit Universității de Stat din Moldova și conducerii Moldova-Institut Leipzig (MIL) pentru finalizarea cu succes a  proiectului de studiere a limbii române realizat cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei (Auswärtiges AMT) în cadrul programului „Consolidarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului estic și în Rusia”.  Implementarea programului a fost asigurată de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM).

Scopul proiectului a fost formarea și îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba română pentru cadrele didactice și manageriale din instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia și Taraclia, reprezentanți ai grupurilor etnice.  La concurs s-au înscris 121 de persoane dintre care au fost selectate pentru testarea inițială la limba română 43 de cadre didactice și manageriale, beneficiind de programul de formare lingvistică timp de 5 luni.

Published miercuri, 11 ianuarie 2023

Anunțuri și Comunicate

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved