În pofida pandemiei, am reușit și în anul acesta să organizăm Școala de toamnă, bineînțeles, cu respectarea strictă a regulilor valabile pentru această perioadă. Școala internațională de toamnă s-a desfășurat în perioada 13-21 septembrie 2020 în Republica Moldova sub genericul „Minoritățile etnice în spațiul post-sovietic”. Pe parcursul unei săptămâni, studenții din Germania, Ucraina și Republica Moldova au ascultat mai multe comunicări și au discutat o mulțime de subiecte, cunoscând astfel mai aproape minoritățile etnice din Republica Moldova. Ei au întreprins câteva vizite la diferite instituții guvernamentale și neguvernamentale, precum și in regiunile locuite de găgăuzi, bulgari, ucraineni, romi si polonezi din Moldova. Au discutat cu înalți demnitari și cu oameni simpli, l-au cunoscut pe baronul romilor, au gustat din bucatele delicioase ale diferitor bucătării tradiționale și au ajuns la concluzia, că minoritățile etnice și naționale din țara noastră manifestă toată deschiderea și își doresc să-și construiască un viitor în casa comună Republica Moldova împreună cu moldovenii, populația majoritară, a caror limbă o studiază tot mai mult, văzând-o ca limba comună de comunicare.

Şcoala internațională de toamnă a fost organizată de Moldova-Institut Leipzig (dr. Vasile Dumbrava) în cooperare cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova (dr. Galina Corman) și Universitatea Naționala “Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina (dr. Serhej Lukaniuk) cu sprijinul financiar al Ministerului Federal de Externe German, în cadrul programului „Dialogul Est-Vest ” al Serviciului German de Schimb Academic (DAAD).

Fiind organizată din 2009, școala are ca scop crearea unei punți de legătură între tinerii din țările Parteneriatului Estic şi sporirea interesului studenţilor şi doctoranzilor din Germania pentru aceste țări.

Autoarea pozelor este participanta şcolii, Franziska Jakobi, studentă la Universitatea din Hamburg, Germania.

Published vineri, 25 septembrie 2020

Anunțuri și Comunicate

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Cine sunt câștigătorii ClimateLaunchpad Moldova 2026 și ce soluții propun pentru criza climatică

11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de...

USM își extinde portofoliul internațional cu cinci proiecte noi Erasmus+ și Jean Monnet

Vești excelente pentru comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova! USM își completează portofoliul internațional cu încă cinci proiecte noi câștigătoare în cadrul acțiunilor Erasmus+...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved