Ansamblul Crenguţă de Iederă a Universității de Stat din Moldova, condus de către Maria Iliuţ, a susținut un recital folcloric în cadrul Festivalului-Concurs de Etnografie, Folclor și Lied ∞Tezaur Valah∞, care s-a desfășurat în perioada 25-26 februarie la Suceava, România.

Anul acesta, la Festival au participat concurenți din județele Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sibiu, Dolj, Brăila, Iași, Neamț, Botoșani și Cernăuți.

În ultima zi a festivalului colectivele au fost premiate cu diplome şi trofee în cadrul unei ceremonii.

Festivalul-Concurs de Etnografie, Folclor și Lied „Tezaur Valah” are  ca scop cultivarea identității culturale și lingvistice, valorificarea de către copii și tineri a specificului zonelor etnofolclorice, educarea respectului față de valori culturale, obiceiuri și tradiții ale poporului român.

Published joi, 2 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Pilonii comunității academice ai Universității de Stat din Moldova – se reunesc la Gala „Generații de Excelență” 2026, ediția I

Pentru prima dată în istoria Universității de Stat din Moldova, toate vârstele performanței academice s-au adunat pe aceeași scenă în cadrul primei ediții a Galei „Generații...

La mulți ani ASEM!

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova, transmite cele mai calde felicitări și gânduri de apreciere Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), cu prilejul...

USM, gazda reuniunii comune a Consiliilor Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova

Peste 60 de rectori și lideri universitari din Republica Moldova și România s-au întâlnit la Universitatea de Stat din Moldova. Reuniunea Consiliilor Naționale ale Rectorilor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​