La 28 martie curent, Facultatea de Drept a USM a organizat o întâlnire cu Secretarul de Stat al Ministerului Justiției Nadejda Burciu, în cadrul unei lecții publice „Reforma justiției execuțional-penale”.

Evenimentul s-a desfășurat în incinta bl.II al USM, cu participarea studenților, reprezentanților ASD, profesorilor, funcționarilor din cadrul Ministerului Justiției.

În debutul întrunirii decanul facultății, dr. hab., prof. univ. Serghei Brînza, a menționat despre importanța teoretică și aplicativă a unor astfel de evenimente, care aduc plus valoare activității didactico-științifice în ansamblu, a pregătirii studenților, masteranzilor, doctoranzilor, dar și pentru cadrele didactice interesate.

„Strategia de dezvoltare a universității, a facultății noastre constă în promovarea parteneriatelor cu diferite instituții publice din țară pentru deschiderea unor noi oportunități academice pentru studenți, studii practice mai accesibile pentru toți doritorii și creșterea atractivității facultății”, a menționat Serghei Brînza.

Secretarul de Stat a suținut o lecție publică despre reforma în sistemul de justiție execuțional-penală demarată în cadrul Ministerului Justiției, ceea ce propune de a fi armonizat în sistemul legislativ, aplicativ, impactul reformei pentru persoanele care execută o pedeapsă penală privativă sau non-privativă de libertate.

Sunt bucuroasă să mă aflu aici la Facultatea de Drept a USM, pentru a putea împărtăși experiența noastră cu studenții, cu profesorii. Or., Ministerul Justiției are nevoie de specialiști bine pregătiți, bine informați pentru a pune umărul la reforma justiției demarată”, a subliniat Nadejda Burciu.

În context, s-a propus ca studenții de la drept să viziteze locurile privative de libertate în cadrul lecțiilor practice, să participe la trainingurile organizate în contextul reformei justiției execuțional-penale, să efectueze practica de specialitate la ANP.

Facultatea de Drept a USM organizează cu regularitate întâlniri cu persoanele publice din diferite domenii ale dreptului, pentru a îmbunătăți cunoștințele viitorilor juriști.

Published miercuri, 29 martie 2023

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved