Universitatea de Stat din Moldova susține parcursul European al țării noastre. Cu ocazia marcării Zilei Europei, USM a inaugurat Orășelul European Universitar.

Evenimentul a reunit membrii comunității universitare, facultățile USM, institutele științifice USM, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău, alți oaspeți.

Printre invitații speciali, care au vizitat Orășelul European Universitar au fost Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, E.S. Lorenzo Tomassoni, Ambasadorul Franței la Chișinău, E.S. Graham Paul și Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, E.S. Pavol Ivan.

Evenimentul a fost deschis printr-un flashmob al tinerilor, membrii Euroclub USM, care au aplaudat și scandat „UE – Moldova: împreună mai puternici!”.

Rectorul USM, Igor Șarov a menționat că Europa înseamnă prosperitate, democrație, pace, libertate, investiții în știință, proiecte educaționale, mobilități academice pentru studenții și cadrele noastre didactice. „Sunt sigur că inclusiv, prin evenimentul de astăzi, transmitem un mesaj clar: Comunitatea noastră universitară vrea în Europa!”, a mai subliniat Igor Șarov.

Ambasadorul Franței la Chișinău, E.S. Graham Paul a îndemnat tinerii studenți să creadă în parcursul european al țării noastre și să contribuie la edificarea unui viitor european. „UE reprezintă pace, solidaritate între parteneri, ceea ce ne face mai puternici. Avem nevoie de ideile, energia și aptitudinile voastre, a tinerilor, pentru a construi o Europă și mai bună!”, a conchis Excelența Sa.

Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, E.S. Lorenzo Tomassoni, de asemenea, a subliniat importanța implicării tinerilor în procesul parcursului european al Republicii Moldova.

E.S. Pavol Ivan, Ambasadorul Slovaciei la Chișinău a împărtășit experiența țării sale în procesul de integrare, dar și cea de membru cu drepturi depline, urându-i poporului nostru succes în acest proces.

Oficialii au vizitat standurile facultăților și a institutelor USM, unde le-au fost prezentate programele de studii, proiectele de dezvoltare și realizările USM pe plan intern și extern.

Participanții au fost încântați și de un concert, prezentat de studentele de la Facultatea de Arte Frumoase USM.

Evenimentul a fost organizat de Rectoratul Universității, EuroClub USM, Centrul de Studii Europene și Centrul de Informare a UE USM, cu suportul Tinerilor Ambasadori Europeni, Europe Café.

Published miercuri, 17 mai 2023

Anunțuri și Comunicate

La mulți ani, stimată doamnă Galina Lupașcu!

Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor...

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved