Partener de încredere a Universității de Stat din Moldova, Universitatea „Alexandru Iona Cuza” (UAIC) din Iași a sărbătorit la 26 octombrie, 163 de ani de la înființare.

Cu această ocazie, rectorul USM, Igor Șarov a participat la ceremonia care a marcat împlinirea a 163 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). În mesajul său către comunitatea academică a UAIC, rectorul Igor Șarov a menționat că istoria bogată și prestigioasă a Universității „Ioan Cuza” din Iași servește drept izvor de inspirație pentru noi toți. „Cooperarea noastră întemeiată pe valori comune și respect reciproc a consolidat legătruile dintre USM și UAIC. Împreună au promovat schimburile academice și cerectarea colaborativă, iar multiplele proiecte realizate pe parcursul ultimilor ani vorbesc de la sine”, a mai spus în mesajul său, rectorul USM.

În cadrul evenimentelor organizate de UAIC cu această ocazie, administrația Facultății de Drept a USM, alături de un grup de profesori și studenți, participă în perioada 26-29 octombrie la „Patrulaterul Facultăților de Drept”. Suntem siguri că studenții noștri se vor întoarce cu un bagaj de cunoștințe și experiențe prețioase, de care vor avea parte la Universitatea „Ioan Cuza” din Iași.

Published vineri, 27 octombrie 2023

Anunțuri și Comunicate

Study on optimal nutritional solutions for algae cultivation

Interreg NEXT Romania – Republic of Moldova Program, Call: „Small Scale Projects” Program managed by the Ministry of Development, Public Works and Administration of Romania, as...

Reports on the determination of the physicochemical parameters of the water in RAS-I (first)

Program managed by the Ministry of Development, Public Works and Administration of Romania, as Managing Authority for the Interreg NEXT Romania – Republic of Moldova Program...

Conducerea Universității de Stat din Moldova s-a alăturat campaniei de donație de carte

Întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova susține Campania „Citește, iubește, dăruiește românește”, organizată la inițiativa Asociației Tinerii Acasă. În acest context, astăzi, 12 decembrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved