Universitatea de Stat din Moldova anunță despre sfârșitul lucrărilor asupra elaborării contractului de parteneriat în cadrul asociației de instituții de învățământ și organizații, denumită Consorţiul academic universitar ,,ŞCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE FIZICE, MATEMATICE, ALE INFORMAȚIEI ȘI INGINEREȘTI”

Din Consorțiu fac parte Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Fizică Aplicată, Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”, Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.

Scopul acestor eforturi și capacități comune este îndreptat spre:

  1. pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare prin studii superioare de doctorat;
  2. asigurarea conexiunii procesului de instruire cu procesul de cercetare științifică în cadrul instituțiilor de învățământ superior și organizațiilor din sfera științei și inovării;
  3. elaborarea și coordonarea planurilor de studii, ofertelor curriculare disciplinare în cadrul programului de pregătire avansată a doctoranzilor;
  4. realizarea încadrării profesionale a absolvenților studiilor superioare de doctorat în instituțiile de învățământ superior și organizațiile din sfera științei și inovării;
  5. valorificarea eficientă a potențialului uman și utilizarea rațională a bazei material-științifice a părților Consorțiului.

În vederea asigurării funcționalității inițiale a Consorțiului, până la alegerea noilor organe de conducere si a consiliului școlii doctorale, funcția de director interimar o va deține profesorul universitar Andrei Perjan, USM, care va asigura coordonarea procesului de depunere a proiectelor doctorale în concursul național.

Pe această cale, Universitatea de Stat din Moldova adresează sincere felicitări pentru participanții la procesul de proiectare a liniilor directoare spre înființarea unei astfel de asociații de instituții de învățământ și organizații, precum și își manifestă siguranța asupra eficienței și fructuoaselor rezultate comune de viitor în cadrul noii școli doctorale.

Published joi, 11 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Gala Performanțelor și Sărbătoarea Absolvirii la Institutul de Educație Fizică și Sport al USM!

Vara este despre celebrarea reușitelor academice, încheierea unei etape importante și începutul unui nou capitol. Astăzi, absolvenții Institutului de Educație Fizică și Sport (IEFS-USM) au pășit...

PALMARES IMPRESIONANT PENTRU USM: 41 DE MEDALII DE AUR LA SALONUL INTERNAȚIONAL DE INVENTICĂ ȘI ANTREPRENORIAT INOVATIV

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au obținut rezultate remarcabile în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026, fiind distinși cu 41 de medalii...

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved