Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, Conferința inaugurală „Educația istorică în condițiile provocărilor de la începutul Mileniului III”, parte a primei ediții a proiectului „ACADEMIA BASARABIEI – Program interdisciplinar pentru profesorii de istorie și limba română”, organizat de USM, Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

La inaugurare au participat personalități de renume din domeniul educației și cercetării: Igor ȘAROV, doctor în istorie, profesor universitar, rectorul Universității de Stat din Moldova; Valentina OLARU, secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova; Mircea DUMITRU, profesor universitar, doctor în filosofie, Vicepreședinte al Academiei Române; Ioan CRISTESCU, profesor universitar, doctor în filologie, directorul Muzeului Literaturii Române din București; Anatol PETRENCO, doctor habilitat, profesor universitar, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova; Alain LAMASSOURE, Președintele Observatorului al cursului de istorie în Europa, istoric, fost Ministru pentru Afaceri Europene și fost deputat european.

Invitații au salutat organizarea acestui eveniment, prin care se promovează valorile europene și contribuie la identificarea strategiilor pedagogice și educaționale orientate spre analiza evenimentelor regionale și dezbaterea subiectelor controversate în fața provocărilor recente. În context, Alain Lamassoure a discutat despre conștiința națională și despre preocupările comune ale istoricilor în fața provocărilor actuale, subliniind importanța colaborării internaționale pentru a înțelege mai bine trecutul și a construi un viitor armonios.

Conferința a înclus și lecții publice susținute de Mircea Dumitru și Ioan Cristescu, moderată de Mariana Marin și Pavel Cerbușca.

Proiectul va continua în următoarele zile (4-7 iulie) la Complexul Turistic Costești, unde participanții vor fi implicați în activități menite să îmbunătățească competențele pedagogice ale profesorilor de istorie și limba română prin abordări interdisciplinare.

„ACADEMIA BASARABIEI” își propune să consolideze legăturile culturale și educaționale dintre România și Republica Moldova, oferind profesorilor un cadru propice pentru schimbul de experiențe și dezvoltarea profesională.

Universitatea de Stat din Moldova susține și se va implica constant în activitățile dedicate consolidării parteneriatelor între oameni de știință, cadre didactice și studenți, promovând parteneriate între școli și universități pentru schimbul de experiență și bune practici.

Published joi, 4 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

Cercetători ai Universității de Stat din Moldova au participat la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable Development”

Cercetători științifici și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 12–14 iunie, la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable...

Reprezentanții USM au participat la o nouă ședință a proiectului Erasmus+ FUNDSPORT

Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul...

USM a găzduit conferința națională privind protecția penală a mediului în contextul integrării europene

Dezbaterea problemelor actuale privind protecția juridică a mediului și analizarea rolului dreptului penal în prevenirea și combaterea infracțiunilor ecologice au constituit obiectivul central al conferinței naționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved