Universitatea de Stat din Moldova anunță despre o nouă reușită: semnarea contractului de parteneriat în cadrul asociației de instituții de învățământ și organizații, denumită Consorţiul academic universitar ,,ŞCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTICE”.

Consorțiul reunește Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al MECC, Institutul de Istorie, Biblioteca Științifică „Andrei Lupan”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

Scopul acestor eforturi și capacități comune rămâne îndreptat spre:

  1. pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare prin studii superioare de doctorat;
  2. asigurarea conexiunii procesului de instruire cu procesul de cercetare științifică în cadrul instituțiilor de învățământ superior și organizațiilor din sfera științei și inovării;
  3. elaborarea și coordonarea planurilor de studii, ofertelor curriculare disciplinare în cadrul programului de pregătire avansată a doctoranzilor;
  4. realizarea încadrării profesionale a absolvenților studiilor superioare de doctorat în instituțiile de învățământ superior și organizațiile din sfera științei și inovării;
  5. valorificarea eficientă a potențialului uman și utilizarea rațională a bazei material-științifice a părților Consorțiului.

În scurt timp, în vederea asigurării funcționalității Consorțiului, vor avea loc alegerile noilor organe de conducere și ale Consiliului școlii doctorale.

În acest context, Universitatea de Stat din Moldova își manifestă siguranța faptului că intenția părților de a obține și valorifica rezultate științifice prin coordonarea și stimularea activității în domeniile cercetării și inovării, realizată prin generarea de noi idei și implementarea tehnico-științifică a acestora va prinde viață în scurt timp.

Published marți, 16 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved