Universitatea de Stat din Moldova a celebrat absolvenții Facultății de Științe Economice, Promoția 2024! Un număr total de 765 de absolvenți ai Ciclului I și II, au primit cu emoție Diplomele de absolvire, marcând finalul unei etape importante și deschiderea drumului spre cariere de succes în domeniul economic.

Ceremonia solemnă a reunit absolvenții, familiile lor, cadrele didactice ale facultății, prorectorul Vladimir Dolghi, secretarul de Stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, decanul Facultății de Științe Economice, Maria Hamuraru, precum și reprezentanți ai pieței muncii din diverse domenii. Atmosfera a fost plină de bucurie și speranță pentru viitorul absolvenților.

Discursurile rostite au subliniat importanța pregătirii academice solide primite la USM, dar și a calităților esențiale pentru un economist de succes: perseverență, adaptabilitate, gândire critică și abilități analitice excepționale. Reprezentanții pieței muncii au confirmat nevoia tot mai mare de specialiști calificați în domeniul economic, oferind absolvenților încredere în șansele lor de a obține un loc de muncă.

Absolvenții au exprimat recunoștință profesorilor pentru îndrumare și sprijin, declarându-se pregătiți să își asume noi responsabilități și să contribuie la dezvoltarea economică a țării.

Facultatea de Științe Economice a USM se mândrește cu absolvenții săi și le urează mult succes în cariera profesională! Suntem convinși că vor deveni profesioniști de excepție.

Felicitări, Promoția 2024! Ați demonstrat deja că sunteți #GataDeViitor!

#USM #FSE #Absolvenți #Economie #StudiiDeCalitate #USM_PregăteșteViitorul

Published joi, 11 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved