Recent, patru studente ale Universității de Stat din Moldova (USM) s-au întors dintr-o vizită academică valoroasă, desfășurată la Lyon, Franța, în cadrul programului „Premiul Laureatului francofon – Moldova” / Prix du Lauréat francophone – Moldova). Organizată de Biroul național al Agenției universitare a Francofoniei (AUF-Moldova), această inițiativă reprezintă un demers ce recunoaște și recompensează excelența tinerilor francofoni din instituțiile membre ale AUF din țara noastră.

La cea de-a treia ediție a concursului, laureatele USM au fost:

  • Pînar YÎLDÎZ, studentă la Facultatea de Litere, Programul de studii „Traducere și interpretare, Limba franceză și engleză”;
  • Anastasia CARAULAN, studentă la Facultatea de Litere, Programul de studii „Limba franceză și engleză, Științe ale Educației”;
  • Olivia VASCAN, studentă la Filiera francofonă a Facultății de Drept;
  • Măriuța POPESCU, studentă la Filiera francofonă a Facultății de Științe Economice.

Programul de mobilitate le-a oferit acestor tinere oportunitatea de a explora îndeaproape mediul universitar francez, contribuind la dezvoltarea competențelor academice și profesionale. Astfel, mobilitatea a inclus vizite la Institutul Universitar de Tehnologie (IUT) din Lyon, Universitatea Claude-Bernard-Lyon 1, Universitatea Lumière Lyon 2 și Centrul de Antreprenoriat Lyon Saint-Étienne (CELSE), parte a rețelei Pépite France.

Pe parcursul acestei experiențe, laureatele au avut acces la sesiuni de formare dedicate dezvoltării personale și profesionale. Au participat la diverse ateliere tematice, precum „Comunicare și cunoaștere de sine” sau „Aveți stofă de antreprenor?”, și au vizitat Campusul LyonTech-la Doua al Universității Lyon 1, unde au avut ocazia să exploreze infrastructura universitară și să interacționeze cu studenți și cadre didactice locale.

Mai mult decât atât, vizita la Casa Europei și a Europenilor / La Maison de l’Europe et des Européens din Lyon, parte a rețelei EUROPE DIRECT Lyon Métropole, a constituit un prilej pentru aprofundarea cunoștințelor despre Uniunea Europeană, istoria acesteia și politicile de integrare.

Adresăm felicitări laureatelor pentru efortul lor constant și pentru pasiunea cu care își dezvoltă competențele în limba franceză. De asemenea, felicităm profesorii de la formările francofone ale USM care au ghidat studenții.

Mulțumiri speciale Biroului național AUF-Moldova pentru organizarea acestei mobilități, precum și instituțiilor gazdă din Lyon pentru deschiderea și implicarea lor, oferind astfel studentelor noastre o experiență academică și culturală de neuitat.

Published marți, 8 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

„Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved