Universitatea de Stat din Moldova organizează în perioada 7-8 noiembrie 2024 Conferința națională cu participare internațională „Integrare prin Cercetare și Inovare”. Dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, aceasta reprezintă o platformă importantă pentru promovarea cercetării și inovării în scopul dezvoltării durabile și integrării sociale.  Evenimentul oferă  participanților oportunitatea de a prezenta și discuta cele mai recente rezultate ale cercetărilor, precum și de a explora noi perspective asupra modului în care știința poate contribui la soluționarea provocărilor globale, inclusiv schimbările climatice, sănătatea publică, educația de calitate și dezvoltarea economică.

Conferința este structurată pe 27 de ateliere tematice, ce acoperă domenii esențiale, cum ar fi: științele exacte, ale vieții, inginerești, sociale și umaniste. La eveniment participă peste 450 de cercetători din Republica Moldova și din țări ca: România, Ucraina, Polonia, Turcia, Grecia, Norvegia, Germania, Israel, China ș.a.

În debutul ședinței plenare, Rectorul USM, Igor Șarov, a salutat comunitatea științifică și le-a mulțumit cercetătorilor pentru muncă asiduă, efort depus și pentru dedicație. Totodată, el a reliefat importanța acestui prestigios for științific, subliniind necesitatea promovării continue a rezultatelor științifice, inovării și transferului tehnologic. „Evenimentul presupune în sine un prilej de a reafirma rolul esențial al științei în societate și de a promova ideea că cercetarea și inovarea sunt motoare ale progresului și dezvoltării durabile. Suntem mândri că cercetătorii contribuie activ la construirea unui viitor mai bun pentru toți”, a declarat Rectorul Universității de Stat din Moldova.

Conferința națională cu participare internațională „Integrare prin Cercetare și Inovare” a demarat cu expoziția realizărilor de ultimă oră ale comunității științifice din cadrul celor 11 facultăți, 13 institute și patru centre de cercetare și va culmina cu Cala performanțelor în cercetare 2024.

Pentru mai multe informații, accesați pagina oficială a evenimentului.

Published vineri, 8 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved