Universitatea de Stat din Moldova și Agenția Națională a Arhivelor au semnat un Memorandum de Înțelegere, care stabilește direcțiile de colaborare în domeniul istoriei, arhivisticii și de promovare a valorilor istorice și culturale.

Documentul a fost oficializat astăzi, 29 noiembrie, de către rectorul USM, Igor Șarov și directorul Agenției, Igor Cașu.
Memorandumul are drept scopt dezvoltarea proiectelor comune de cercetare și sprijinirea reciprocă în vederea atragerii de fonduri pentru colaborare și cercetare, în special, fonduri europene, în domeniile de interes comun.

De asemenea, instituțiile se angajează să realizeze schimbul de literatură de specialitate, reviste și cărți, culegeri de documente, publicații științifice, precum și organizarea și participarea la manifestări științifice și culturale comune (conferințe, simpozioane, seminare, mese rotunde etc.)
Agenția va pune la dispoziție copiile documentelor păstrate în fondurile Agenției Naționale a Arhivelor, în cadrul unor proiecte comune în domeniul cercetării, ce vor fi utilizate exclusiv în scopuri științifice.

Published vineri, 29 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

START noului an de studii: Ședință festivă pentru studenții anului I

Dragi studenți ai anului I, Septembrie este aproape, iar odată cu el începe un nou capitol: un an universitar plin de provocări, prietenii noi și amintiri...

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Cine sunt câștigătorii ClimateLaunchpad Moldova 2026 și ce soluții propun pentru criza climatică

11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved