În cadrul ședinței de astăzi, 18 februarie, a Consiliului de Administrație (CA), au fost analizate un șir de proiecte, unul dintre care, vizează Admiterea 2025 și acțiunile de promovare a USM.

Subiectul a fost analizat în baza Ordinului Ministerului Educației și Cercetării (MEC) referitor la angajarea universității în campania de promovare „Învață în Moldova”. Astfel, membrii CA au discutat acțiunile care pot fi întreprinse de către angajații USM în susținerea campaniei MEC. De asemenea, a fost analizat Raportul rezultatelor sesiunii de iarnă 2024-2025.

Alte proiecte analizate au vizat activitatea de cercetare și anume: Regulamentul instituțional privind modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului de conducere, execuție și suport al cercetării; Regulamentul subdiviziunii primare de cercetare din cadrul Universităţii de Stat din Moldova; Regulamentul instituţional privind organizarea și desfășurarea susținerii publice a tezelor de doctorat habilitat/ lucrărilor de sinteză.

Published marți, 18 februarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Doina NISTOR, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului: „Profesiile creative se învață la USM”

Doina NISTOR, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului a prezentat senatorilor Universității de Stat din Moldova realizările și obiectivele Centrului „MEDIACOR”. „Viziunea MEDIACOR este de a deveni o...

Elevii Liceului Teoretic „Orizont” aleg USM pentru a se familiariza cu mediul studențesc

În contextul desfășurării activităților din cadrul programului de informare cu genericul ,,Student USM pentru o zi – 2022„, la 29 martie curent, elevii claselor a-XII-a de...

USM a participat la seminarul privind acreditarea internațională pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, organizat de Universitatea din Leipzig, Germania

Universitatea de Stat din Moldova a participat la un seminar organizat de Universitatea din Leipzig, Germania, în cadrul proiectului Erasmus+ Enhancement of Quality Assurance in Higher...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved