Raj M Desai, profesor de dezvoltare internațională la Școala de Servicii Externe Edmund A. Walsh și în cadrul Departamentului de Guvernare al Universității Georgetown, SUA – va susține o prelegere publică la Universitatea de stat din Moldova.

Prelegerea dă startul unui ciclu de lecții publice realizate în colaborare cu Moldovan School of Economics.

Evenimentul va avea loc pe 13 iunie, la Centrul Mediacor al USM (str. Alexei Mateevici), ora 16.00. Lucările se vor desfășura în limba engleză.

Domnia Sa va aborda tema „Viitorul ajutorului extern”, în contextul schimbărilor în acest domeniu. 

Ce înseamnă acestea pentru economiile în curs de dezvoltare și în tranziție, cum ar trebui factorii de decizie, liderii de afaceri și actorii societății civile să se adapteze la acest peisaj în evoluție, sunt câteva dintre întrebările care vor fi analizate.

Această prelegere va examina arhitectura schimbătoare a ajutorului extern, va evalua implicațiile acestuia pentru dezvoltarea globală și regională și va explora modul în care țări precum Republica Moldova se pot implica în – și pot contribui la modelarea acestei noi ere a finanțării externe.

Toți cei interesați de aceste subiecte sunt invitați să participe la acest eveniment!

––––––––––––––––––––

Raj M Desai, professor, președinte de departament PECO, Co-director, Program de masterat în afaceri și politici internaționale la Universitatea Georgetown este și cercetător senior nerezident la Brookings Institution și cercetător afiliat la Institutul de Economie de Tranziție din Stockholm din cadrul Școlii de Economie din Stockholm. Este specialist în problemele reformei economice, ajutorului extern și dezvoltării internaționale.

Persoana de contact: +37379051007 – Mihail Zeldin.

Published miercuri, 11 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”

Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și...

Priorități academice, studențești și instituționale – subiecte discutate la ședința Senatului USM din 28 aprilie 2026

Tradițional, la sfârșitul fiecărei luni, membrii Senatului Universității de Stat din Moldova se întrunesc în ședință pentru a stabili și aproba o serie de decizii care...

Dialog academic despre „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru entitățile autohtone”, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova (USM) a organizat astăzi, 28 aprilie, masa rotundă intitulată „Managementul sustenabil – o nouă paradigmă pentru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved