Astăzi, 13 mai 2021, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în format online, conferinţa FRIŞPA cu genericul „What kind of power could the European Union be?”, ţinută de prof. Olivier Costa, Colegiul Europei, Bruges, Belgia. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova și se înscrie în agenda manifestărilor dedicate Zilei Europei, 2021.

Conferința a fost inaugurată de către dl Vladimir Cuc, Şef Secţie Integrare Europeană, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi dna Cristina Ejov, Şef Departament Relații Internaționale, FRIŞPA.

În cadrul conferinței, prof. Olivier Costa a vorbit despre rolul Uniunii Europene la etapa actuală şi necesitatea de regândire şi transformare a Uniunii Europene în contextul evoluțiilor internaționale. Prof. Olivier Costa a menționat schimbările care se produc în cadrul Uniunii Europene, accentul pus pe noi discursuri legate de geopolitică, suveranitate şi securitate – subiecte mai puțin abordate în trecut. Profesorul a precizat că atât Uniunea Europeană, cât şi statele membre ale acesteia au devenit mai puternice şi acum ar trebui să se orienteze spre definitivarea rolului comunității europene la nivel global, spre consolidarea capacității sale de a răspunde diverselor crize cu care se confruntă în ultima perioadă, spre păstrarea şi apărarea valorilor europene şi fortificarea identității europene în context global. 

Studenții și cadrele didactice au manifestat interes sporit fată de eveniment, fiind prezente peste 100 de persoane. În sesiunea de întrebări și răspunsuri studenții au abordat diverse aspecte, precum impactul COVID-19 asupra economiei şi securității Uniunii Europene, agenda de extindere a Uniunii Europene şi relațiile cu vecinătatea sa, implicarea comunității europene în soluționarea conflictelor internaționale ș.a. Multitudinea şi actualitatea subiectelor ce au fost prezentate, au oferit studenților posibilitatea de a lansa idei care au fost discutate, intervenind pe parcurs cu anumite precizări și completări.

În cadrul sesiunii de încheiere a evenimentului a luat cuvânt dna Daniela Cujbă, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, care a remarcat  semnificația deosebită a subiectului abordat, menționând că, pe parcursul existenței sale, Uniunea Europeană reprezintă un actor geopolitic important atât la nivel regional, cât şi cel global. Totodată, dna Daniela Cujbă a afirmat că Republica Moldova promovează valorile europene şi se orientează spre valorificarea oportunităților şi coordonarea priorităților pe termen mediu și lung în formatul Parteneriatului Estic în vederea asigurării succesului aspirațiilor europene ale Republicii Moldova.  Secretarul de Stat a apreciat înalt nivelul de pregătire a studenților de la specialitatea „Relații Internaționale” şi participarea activă a acestora pe parcursul discuțiilor.

Organizatorii conferinței au mulțumit participanților pentru discuțiile productive, salutând interesul studenților pentru profunzimea cunoașterii Uniunii Europene.

Published joi, 13 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Study on optimal nutritional solutions for algae cultivation

Interreg NEXT Romania – Republic of Moldova Program, Call: „Small Scale Projects” Program managed by the Ministry of Development, Public Works and Administration of Romania, as...

Reports on the determination of the physicochemical parameters of the water in RAS-I (first)

Program managed by the Ministry of Development, Public Works and Administration of Romania, as Managing Authority for the Interreg NEXT Romania – Republic of Moldova Program...

Conducerea Universității de Stat din Moldova s-a alăturat campaniei de donație de carte

Întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova susține Campania „Citește, iubește, dăruiește românește”, organizată la inițiativa Asociației Tinerii Acasă. În acest context, astăzi, 12 decembrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved