Distinse Domnule Profesor, Petru GAUGAȘ,

În numele întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și al stafului managerial al USM, Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate, prețuire și recunoștință cu prilejul frumoasei aniversări de 80 de ani de la naștere – o vârstă nobilă, care încununează o viață pusă în slujba educației, științei, sportului și culturii naționale.

Personalitate marcantă a învățământului superior și promotor consecvent al valorilor academice autentice, Dumneavoastră V-ați afirmat ca profesor universitar de vocație, cercetător remarcabil în domeniul fizicii, manager vizionar și demnitar al statului, aducând contribuții esențiale la dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova.

Cariera Dumneavoastră universitară, strâns legată de destinul Universității de Stat din Moldova, a fost marcată de profesionalism, integritate și dăruire, în calitate de cadru didactic, prodecan, decan, prim-prorector, dar și de sfetnic al generațiilor de tineri fizicieni și ingineri.

În perioada exercitării mandatului de ministru al educației și științei (1994–1997), ați pledat pentru consolidarea autonomiei universitare, racordarea învățământului la standardele europene și promovarea cercetării științifice ca motor al progresului societal.

Cu profundă recunoștință și admirație ne amintim de activitatea Dumneavoastră în calitate de prim-prorector al USM, unde ați rămas un veritabil protector al valorilor academice prin spiritul vizionar, profesionalismul exemplar și fidelitatea față de familia universitară. 

Prin viziunea strategică și angajamentul constant, Dumneavoastră ați stat la temelia afirmării și consolidării instituției noastre în peisajul academic național și internațional. Activitatea prodigioasă în calitate de promotor al cercetării științifice, inițiator al primelor proiecte majore de dezvoltare instituțională, catalizator al deschiderilor internaționale și mentor al generațiilor tinere de cercetători a avut un rol definitoriu în construirea încrederii partenerilor naționali și externi în misiunea și potențialul USM.

Prin echilibrul managerial și perseverența academică de care ați dat dovadă de-a lungul anilor, ați contribuit semnificativ la consolidarea prestigiului Universității de Stat din Moldova ca pol de excelență în educație, cercetare și inovare.

În această zi de sărbătoare, Vă adresăm sincere felicitări și Vă dorim, stimate Domnule Profesor, sănătate deplină, liniște sufletească, noi împliniri și bucuria recunoașterii din partea discipolilor, colegilor și tuturor celor care V-au cunoscut activitatea.

La mulți ani frumoși și rodnici, Domnule Profesor Petru Gaugas!

Published joi, 26 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Conferința națională „Integritate și calitate în învățământul superior”

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat la Conferința națională „𝘐𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘴̗𝘪 𝘤𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘪̂𝘯 𝘪̂𝘯𝘷𝘢̆𝘵̗𝘢̆𝘮𝘢̂𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘴𝘶𝘱𝘦𝘳𝘪𝘰𝘳”, un eveniment dedicat abordării unor teme de actualitate...

Criminalitatea informatică în Republica Moldova: exigențe europene și eficiența aplicării răspunderii penale

La data de 19 decembrie 2025, sub egida Departamentului Drept Penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat Masa rotundă cu...

Universitatea de Stat din Moldova se alătură unui consorțiu global în noul proiect Erasmus+ KA171 coordonat de International Business School, Sofia

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță cu bucurie aderarea la un nou proiect Erasmus+ KA171 – 2025-1-BG01-KA171-HED-000339139, coordonat de International Business School (IBS) din Sofia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved