Universitatea de Stat din Moldova a fost, astăzi, 1 august, gazda celei de-a doua ediții a Forumului „Moldovan Students United”, desfășurat la Centrul Mediacor al USM. Evenimentul a reunit studenți și tineri profesioniști din țară și din diaspora, dornici să exploreze oportunități de dezvoltare personală, profesională și civică.

Tinerii prezenți la evenimentul de deschidere au fost salutați de personalități din domeniul educației și administrației publice, printre care ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, secretara de stat a Guvernului Republicii Moldova, Ana Calinici, rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale de Tineret, Biroului Relații cu Diaspora, Agenției de Guvernare Electronică, Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și ai sectorului financiar.

Ediția din acest an a avut la bază două paneluri esențiale, concepute pentru a aduce tinerii mai aproape de instituțiile cheie și pentru a stimula schimbul de idei și experiențe practice.  

Primul panel „Tinerii în dialog cu instituțiile – Împreună Acasă”, a adus în atenție rolul tinerilor în modernizarea Republicii Moldova și în consolidarea relațiilor cu diaspora, oferind răspunsuri și soluții concrete privind implicarea lor activă. Ulterior, în cadrul celui de-al doilea panel, „Dialogul studenților – educație, dezvoltare profesională și schimb de experiențe”, participanții au discutat despre oportunități de carieră și despre cum experiențele internaționale pot contribui la creșterea personală și la progresul comunităților din care fac parte.

De asemenea, tinerii au participat la trei serii de workshop-uri tematice, fiecare conceput să răspundă unor nevoi esențiale: „Moldova Digitală – conectează-te și reușește”, unde experții Olesea Berestean și Igor Aramă au prezentat cum tehnologia poate facilita accesul la servicii publice moderne; „Puterea votului tău: educație electorală pentru cetățeni informați”, susținut de Viorica Calugher, menit să dezvolte responsabilitatea civică și înțelegerea proceselor electorale; și „Banii tăi, deciziile tale”, coordonat de Tatiana Gaugaș, care a oferit participanților noțiuni esențiale de educație financiară pentru un viitor sigur.

Forumul s-a încheiat cu o sesiune de feedback și concluzii, urmată de o întâlnire informală de socializare, participanții subliniind dorința de a transforma ideile discutate în acțiuni concrete.

Eveniment organizat de AO „Tinerii Acasă” în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Agenția Națională pentru Tineret, Agenția de Guvernare Electronică, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), Biroul relații cu Diaspora și Fundația OK.

Published vineri, 1 august 2025

Anunțuri și Comunicate

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved