Timp de o săptămână, zeci de cercetători și experți din Republica Moldova, Ucraina și Germania vor participa la workshopul internațional „Memorie vizibilă: monumente, piețe și memoriale” – o platformă de discuții menită să exploreze modul în care Republica Moldova și Ucraina abordează trecutul sovietic prin prisma monumentelor, memorialelor și a spațiilor publice.

Ceremonia oficială de deschidere a avut loc astăzi, 4 august, la Universitatea de Stat din Moldova, fiind prezentați rectorul USM, prof. univ. dr. Igor Șarov, șeful adjunct al misiunii diplomatice a Ambasadei Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Peter Buschmann și vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, Vasile Dumbrava. Aceștia au subliniat importanța dialogului intercultural și a cooperării academice pentru o mai bună înțelegere a memoriei colective în context european.

Pe parcursul celor șapte zile (3–10 august), workshopul va include peste 10 panel-uri tematice, prelegeri și vizite de documentare, acoperind o varietate de subiecte precum cultura memoriei post-sovietice, procesele de decolonizare, conflictele memoriei și modul în care simbolurile din spațiul public influențează identitatea colectivă. Printre conferențiarii invitați se numără istorici și cercetători de renume din țară, Ucraina și Germania.

Programul cuprinde atât sesiuni academice, cât și excursii tematice în locații cu patrimoniu istoric semnificativ, precum Ialoveni, Ștefan Vodă, Hîncești, Orhei, Ungheni, Comrat și  Cimișlia, unde participanții vor vizita monumente, cimitire, muzee și complexe memoriale. Fiecare etapă va fi urmată de prezentări și dezbateri menite să evidențieze diversitatea perspectivelor asupra memoriei istorice.

Evenimentul se va încheia pe 9 august cu o sesiune de evaluare a activităților, iar participanții vor primi certificate de participare. Workshopul reprezintă o platformă unică de schimb de idei și experiențe, contribuind la o reflecție comună asupra modului în care societățile post-sovietice își construiesc memoria colectivă.

Proiectul este organizat de Moldova-Institut Leipzig, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Leipzig, cu sprijinul Serviciului German de schimb academic (DAAD) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (Auswärtiges Amt).

Pentru detalii suplimentare și program complet, accesați: program

Published luni, 4 august 2025

Anunțuri și Comunicate

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved