În ajunul începerii unui nou an de studii, Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit în ședință, unde au fost adoptate decizii menite să asigure un start de succes și să consolideze prioritățile instituționale.

În continuare, Senatul a aprobat componența Comisiei Electorale a USM, responsabilă de asigurarea transparenței în viitoarele procese de guvernanță. De asemenea, a fost adoptat Regulamentul privind Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională, menit să stabilească și să implementeze viziunile de dezvoltare pe termen lung a universității. Pe plan administrativ, s-au aprobat rectificări la Planul de Achiziții și s-au stabilit detalii privind contractele de locațiune și taxa de cazare, pentru a asigura o bună funcționare a campusului.

Published vineri, 29 august 2025

Anunțuri și Comunicate

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova și Academia Română au semnat două protocoale de colaborare

În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și...

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved