Ei bine, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, această săptămână a fost una intensă și plină de activități! Între 13 și 17 octombrie, studenții USM au pus codurile juridice pe planul doi pentru a lua parte la dezbateri, filme, expoziții și întâlniri care au adus mai aproape realitatea profesiilor din justiție. 

În deschidere, prof. univ. dr. Sergiu Băieșu, decanul facultății, a subliniat că „Zilele Juristului reprezintă o tradiție care unește comunitatea academică, absolvenții și profesioniștii dreptului în jurul unei valori fundamentale – respectul pentru lege și pentru educația juridică de calitate.”

Săptămâna a început cu inaugurarea Galeriei „Profesii Juridice”, o expoziție instalată în holul facultății, menită să le arate acestora cât de divers și important este domeniul juridic.

Una dintre cele mai apreciate activități a fost dezbaterea „Promovarea voluntariatului în instanțele de judecată”, organizată în colaborare cu Judecătoria Chișinău. Studenții anului III au avut ocazia să discute direct cu judecătorii Ion Chirtoacă și Natalia Russu, care le-au povestit despre începuturile lor în sistemul judiciar, despre provocări, dar și despre valorile care definesc profesia de magistrat. Totodată, Natalia Pantea și Rodica Berdilo, reprezentante ale Secretariatului Judecătoriei Chișinău, au explicat cum funcționează o instanță, care sunt opor

tunitățile de voluntariat și de practică, și cât de important este ca studenții să experimenteze din interior viața unei instituții judiciare. 

În continuarea programului, studenții anilor I, II și IV au participat la proiecția documentarului „Lead for Justice”, producția care explorează principiile justiției umane, leadership-ului etic și curajului civic. Filmul a inspirat o discuție sinceră despre responsabilitate, valori și vocație, demonstrând că dreptatea începe mereu cu omul din spatele profesiei.

Astăzi, 17 octombrie, săptămâna se încheie printr-un tur ghidat la Facultatea de Drept a USM, dedicat elevilor Centrului de Excelență în Energetică și Electronică, care au descoperit laboratoarele, sălile de curs și posibilitățile de formare profesională pe care le oferă USM.

O săptămână plină, din care studenții USM au rămas nu doar cu cunoștințe noi, ci și cu o doză de motivație în plus pentru a promova mai departe spiritul dreptății.

Published vineri, 17 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita delegației din Ucraina

La data de 30 aprilie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda delegației din Ucraina, aflată într-o vizită de studiu realizată în cadrul Proiectului...

Studenții USM – încurajați să se înscrie la cea de-a V-a ediție a Programului de stagii în sistemul administrativ public

În ultimii ani, studenții noștri devin tot mai familiarizați cu sistemul administrativ public al țării, datorită participării lor la programul de stagii organizat la inițiativa Guvernului...

Universitatea de Stat din Moldova – gazda reuniunii de lucru „Rolul educației în dezvoltarea regională”

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi reuniunea de lucru „Rolul educației în dezvoltarea regională”, organizată în cadrul proiectului „Transfer de bune practici și consolidarea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved