Un nou capitol în cooperarea academică a fost scris la Paris odată cu inaugurarea oficială a programului de Dublă Licență în Drept francez și Drept moldovenesc, un proiect de excelență derulat de Universitatea de Stat din Moldova USM și prestigioasa Universitate Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Evenimentul a avut loc la 13 octombrie 2025 la Școala de Drept de la Sorbona și a prilejuit o întâlnire de lucru între E. S., Corina Călugăru Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Vitalina Bahneanu, coordonatoarea filierei francofone a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și Christine Neau-Leduc Președinta Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Programul oferă studenților juriști o oportunitate unică de a obține două diplome recunoscute internațional: Licență în Drept – USM și Licență în Drept francez și european – Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Ambasadoarea Corina Călugăru a subliniat: „Acest pas concret și promițător în construcția de punți durabile între Republica Moldova și spațiul francofon este o investiție în viitorul unei noi generații de juriști europeni”.

În cadrul întâlnirii Ambasadoarea Corina Călugăru și coordonatoarea filierei francofone a Facultății de Drept a USM Vitalina Bahneanu au înmânat Președintei Convenția oficială care reglementează acest parteneriat strategic.

Dubla licență este rezultatul unui efort comun care reflectă angajamentul ambelor instituții pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dorința de a promova educația juridică de excelență în limba franceză Proiectul contribuie la consolidarea cooperării între cele două spații academice și culturale.

În completarea succesului de la Paris urmează deschiderea oficială a programului și la Chișinău, La Universitatea de Stat din Moldova.

 

Published miercuri, 22 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova consolidează cooperarea academică internațională cu Universitatea din Granada

Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a...

Forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului de drept în Republica Moldova”, consacrat dr. hab. în drept, prof univ., Gheorghe COSTACHI

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 05 mai, înaltul forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului...

Întrevedere de lucru între managerii USM și Ambasadorul Slovaciei

Dinamizarea colaborării între Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Slovacia în Republica Moldova a fost subiectul discutat de către rectorul USM, Otilia Dandara și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved