Astăzi, 1 iulie, a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de licență și master a absolvenților promoției 2021 a Facultății de Istorie și Filosofie. Diplomele celor 66 de absolvenți au fost înmânate de către rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ, Igor Șarov.

La eveniment au participat: Igor Bercu, lect. univ., Prodecan al Facultății de Istorie și Filosofie, Ion Eremia, prof. univ, dr. hab. în istorie, Șef al Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, Dumitru Dodul, conf. univ., dr., Șef al Departamentului Filosofie și Antropologie, precum și cadrele științifico-didactice, absolvenții facultății, prietenii și rudele acestora.

Rectorul USM, conf. univ, dr., Igor Șarov i-a felicitat pe absolvenți pentru succesele obținute pe parcursul anilor de studii, menționând că în fața lor se deschide o multitudine de oportunități pe care au datoria să le valorifice la cel mai înalt nivel. În discursul său, rectorul Igor Șarov a îndemnat licențiații și masteranzii promoției 2021 să poarte cu mândrie numele de absolvent al Universității de Stat din Moldova indiferent unde vor activa.

Prof. univ, dr. hab. în istorie, Ion Eremia, Șef al Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie a susținut că reușitele absolvenților promoției 2021 demonstrează faptul că Facultatea de Istorie și Filosofie a izbutit și de această dată să-și îndeplinească misiunea cu succes, pregătind specialiști de performanță capabili să se încadreze în câmpul muncii.

Promoția 2021 a absolvenților Facultății de Istorie și Filosofie este reprezentată de 25 de licențiați în Istorie, Istorie Științe ale Educației, Antropologie și Filosofie și 41 de deținători ai diplomelor de studii superioare de master.

Menționăm că Facultatea de Istorie și Filosofie este una din facultățile fondatoare ale Universității de Stat din Moldova, care și-a început activitatea la 1 octombrie 1946. La momentul actual, facultatea își desfășoară activitatea didactico-formativă și cea științifică în asigurarea și promovarea unor cunoștințe temeinice și necesare viitorului tânăr specialist.

Published joi, 1 iulie 2021

Anunțuri și Comunicate

Școala de Administrație Publică a USM a organizat masa rotundă „Planificare urbană: bune practici și schimb de experiență”,

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica...

Un nou succes al cercetării aplicative la USM: rezultate vizibile în implementarea unui proiect de transfer tehnologic

Universitatea de Stat din Moldova implementează cu succes proiectul de transfer tehnologic intitulat „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice...

Rezultatele intermediare ale sesiunii de bază sunt deja disponibile!

Acum ai de făcut: 1. Găsește-te în listă: https://admitere.usm.md/?page_id=126&lang=en 2. Pregătește actele în original: https://admitere.usm.md/?page_id=864&lang=en 3. Vino în perioada 08-12 august la USM, pe str. Alexei...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved