Universitatea de Stat din Moldova a participat la cea de-a VI-a ediție a Conferinței „Diaspora Științifică Românească – Smart Diaspora 2025”, desfășurată la Cluj-Napoca în perioada 4–7 noiembrie. Evenimentul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, de către Ministerul Educației și Cercetării și UEFISCDI, în parteneriat cu Uniunea Universităților Clujene și Academia Română.

Reunind peste 1000 de cercetători din întreaga lume, participanți la 33 de workshopuri exploratorii, conferința a constituit o importantă platformă de dialog științific, menită să stimuleze dezvoltarea colaborărilor interdisciplinare și consolidarea parteneriatelor dintre mediul academic, cercetare și inovare.

Delegația USM, alcătuită din academicianul AȘM Gheorghe Duca; dr. Viorica Gladchi, decan al Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică; dr. Ion Bulimestru; dr. Nelea Popa; dr. Florin Damian; dr. Valeriu Ungureanu; dr. hab. Eugenia Bogatu; și dr. Igor Nicoară, director al Institutului de Geologie și Seismologie al USM, alături de alți cercetători, a contribuit prin intervențiile și comunicările prezentate la consolidarea cooperării științifice bilaterale și internaționale. Republica Moldova a fost reprezentată de 70 de cercetători, dintre care 17 din cadrul Universității de Stat din Moldova.

Un rol important în cadrul forumului l-a avut și echipa subprogramului de cercetare 01.01.02, realizat în cadrul Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru” a USM, coordonată de dr. Victor Țîței, membru al ASAS. Însoțit de dr. Mihail Gadibadi și dr. Sergiu Dobrojan, delegația a prezentat lucrări științifice în cadrul workshopurilor găzduite de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB). Prezentările au abordat teme de actualitate privind agrobiotehnologiile pentru o agricultură durabilă, bioeconomia circulară, valorificarea deșeurilor agroindustriale, producerea de biocombustibili și bioplastice, precum și remedierea ecologică a mediului – reflectând direcțiile strategice de cercetare promovate de USM.

Un moment deosebit al evenimentului a fost întâlnirea cercetătorilor USM cu profesorul Richard Timothy Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001) și Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, reputat biochimist britanic, invitat special al Conferinței „Smart Diaspora 2025” și al Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară.

Participarea la „Smart Diaspora 2025” a oferit cercetătorilor USM un cadru valoros de interacțiune academică și cooperare științifică cu reprezentanți ai unor instituții de prestigiu din România și din străinătate – printre care UBB, USAMV Cluj, UEFISCDI, Evonik Operations GMBH (Franța), QIAGEN (SUA), EFSA (Italia), Universitatea Wageningen (Țările de Jos) și alte centre universitare europene.

Published marți, 11 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 – 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică – prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved