Reprezentanții Universității de Stat din Moldova, dr. Violeta Cotilevici, șef al Departamentului Managementul Calității; Adelina Revenco, șef-adjunct al aceluiași departament și dr. Carolina Țurcanu, șef al Secției Protecția și Promovarea Rezultatelor Științifice din cadrul Departamentului Cercetare și Inovare au participat la Forumul Național al Clusterelor, organizat, la 03 decembrie,  în incinta Digital IT Park – Royal Hall.

Evenimentul, realizat cu suportul partenerilor internaționali – Guvernul Suediei, Guvernul Regatului Unit, Guvernul Elveției și PNUD – a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic, ai sectorului privat și ai organizațiilor internaționale, în vederea examinării direcțiilor de dezvoltare ale ecosistemului de clustere din Republica Moldova.

Programul forumului a cuprins alocuțiunile oficialilor și a partenerilor de dezvoltare, precum și prezentări privind dinamica clusterelor în perioada 2020–2025 și orientările strategice pentru etapa următoare.

Evenimentul a oferit o platfomră mediului academic pentru schimbul de expertiză, dialogul interinstituțional și identificarea unor noi direcții de colaborare în contextul transformărilor economice și digitale ale Republicii Moldova.

Published joi, 4 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

IN HONOREM TAMARA CRISTEI

Pe data de 29 aprilie 2021, în cadrul Facultății de Litere USM, s-a desfășurat Conferinţa științifico-metodică „Lectura în actualitate: abordări filologice și didactice”. In honorem Tamara...

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a participat la evenimentul de dezvelire a monumentului scriitorului polonez Adam Mickiewicz

La invitația Ambasadorului Extraordinar și Plenipotenţiar al Republicii Polone în Republica Moldova, E. S. Bartłomiej Zdaniuk, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a participat...

Delegația MAI la Facultatea de Drept a USM: Extinderea colaborărilor interinstituționale

O echipă de specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în frunte cu Secretarul general Ianuș Erhan, însoțiți și de reprezentanți ai Academiei „Ștefan cel...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved