În perioada 4–8 decembrie 2025, dr. hab. Olesea Plotnic, profesor universitar la Facultatea de Drept a USM și coordonatoare a proiectului Jean Monnet Chair EMPOWER, a realizat o vizită de studiu la Universitatea Harokopio din Atena, în baza unei invitații academice oficiale din partea decanului Roido Mitoula.

Vizita a avut ca scop extinderea colaborărilor internaționale și inițierea unui acord Erasmus+ care va crea noi oportunități de mobilitate pentru studenți și profesori, precum și dezvoltarea unor direcții comune de cercetare în domeniul dezvoltării durabile și transformărilor urbane.

Tot în această perioadă, prof. Olesea Plotnic a reprezentat USM ca keynote speaker în cadrul  3rd Open-Air Cities International Conference – „Local & Regional Sustainable Development and Urban Reconstruction”, unde au fost prezentate rezultate științifice dezvoltate în cadrul proiectului EMPOWER, realizate în colaborare cu cercetători ai Facultății de Științe Economice, Dr. Maria Hămuraru și Dr. Adriana Buzdugan care au pus în evidență teme interdisciplinare precum valorile europene, antreprenoriatul inovator, competitivitatea sustenabilă, transformarea digitală și dezvoltarea urbană rezilientă.

Prin participarea dr. hab. Olesea Plotnic, Facultatea de Drept a USM își consolidează vizibilitatea și prestigiul în mediul academic european, contribuind la formarea unor parteneriate durabile și la promovarea excelenței universitare în cercetarea europeană contemporană.

Proiectul Jean Monnet Chair EMPOWER este susținut și  finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, fiind implementat de Universitatea de Stat din Moldova.

Published luni, 15 decembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își consolidează parteneriatul strategic pentru inovare, reziliență și dezvoltare regională

La 16 iunie, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a o primi în vizită pe doamna Gabriela Ingrid Nicolaescu, Director al Centrului pentru...

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved