La Universitatea de Stat din Moldova a crescut semnificativ numărul de studenți din Republica India care urmează să își înceapă studiile în semestrul al II-lea al anului universitar, începând cu 02 februarie 2026. Această evoluție confirmă interesul sporit al tinerilor indieni pentru oferta educațională oferită de USM și consolidează poziția universității ca instituție competitivă pe piața internațională a educației superioare.

Conform datelor furnizate de Oficiul pentru Studenți Internaționali, aproximativ 140 de studenți din India vor fi înmatriculați la cursurile pregătitoare de studiere a limbii române, cu perspectiva continuării studiilor la una dintre facultățile Universității de Stat din Moldova. Studenții au fost admiși în baza unor criterii riguroase și vor urma un program intensiv, conceput pentru a facilita integrarea academică și culturală. Programul include, pe lângă studiul limbii române, elemente de cultură națională și orientare academică, fiind esențial pentru adaptarea acestora la sistemul educațional din Republica Moldova. Ulterior, aceștia vor putea opta pentru programe de studii în domenii precum tehnologiile informaționale, relațiile internaționale, ingineria sau științele economice.

Totodată, 10 studenți indieni vor fi înmatriculați direct la programele de master în Administrarea Afacerilor (MBA), ceea ce reflectă nivelul de atractivitate și credibilitate al USM în domeniul formării specialiștilor în management și afaceri internaționale. Prezența acestora contribuie la diversificarea mediului academic și la stimularea schimburilor interculturale.

Șefa Oficiului pentru Studenți Internaționali, Tatiana Racu, susține că: „Extinderea comunității noastre internaționale reflectă încrederea tot mai mare acordată Universității de Stat din Moldova. Studenții din India vor aduce o contribuție semnificativă la viața academică și la consolidarea dialogului educațional internațional.”

Numărul în creștere al studenților internaționali evidențiază eficiența strategiilor de internaționalizare și promovare academică ale Universității de Stat din Moldova, dezvoltate în colaborare cu parteneri educaționali din India.

 

Published miercuri, 28 ianuarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Întrevedere de lucru între managerii USM și Ambasadorul Slovaciei

Dinamizarea colaborării între Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Slovacia în Republica Moldova a fost subiectul discutat de către rectorul USM, Otilia Dandara și...

Consolidarea colaborării pentru acvacultură sustenabilă: întâlnire Algae4FishRo-Md cu parteneri din sector

La data de 02.05.2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition – Algae4FishRo-Md” din cadrul Universității de...

Șase doctoranzi ai Universității de Stat din Moldova – beneficiari ai Burselor FMS (Fondul Mondial al Savanților)

Universitatea de Stat din Moldova reconfirmă statutul de lider în domeniul cercetării, după ce șase dintre cei zece beneficiari ai Programului de Burse oferit de Fondul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved