Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Maria Iarovoi, fostă șefă-contabilă a Universității de Stat din Moldova.

Maria Iarovoi s-a născut la 7 ianuarie 1942, în satul Corbu, raionul Dondușeni. Și-a început parcursul educațional în localitatea natală, iar dorința de cunoaștere și perfecționare profesională a determinat-o să urmeze studiile superioare la Universitatea de Stat din Moscova la specialitatea Industria Alimentară, unde, în perioada 1960-1968, s-a format în domeniul economiei și organizării proceselor de producție în sectorul agricol.

Începând cu anul 1973, Maria Iarovoi și-a continuat cariera la Universitate de Stat din Moldova, unde a activat în calitate de contabil-șef, contribuind timp de aproape patru decenii la buna funcționare financiară a instituției și la dezvoltarea disciplinei economice.

După o activitate îndelungată, la 12 ianuarie 2010, doamna Maria Iarovoi și-a încheiat cariera marcată de profesionalism, corectitudine și devotament în cadrul USM.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova transmite condoleanțe profunde  familiei îndoliate și tuturor celor care i-au fost aproape. Amintirea Mariei Iarovoi va dăinui prin munca sa, prin oamenii pe care i-a format și prin respectul de care s-a bucurat de-a lungul vieții.

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la doamna Maria Iarovoi, o pot face pe data de 04 februarie, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” a USM, începând cu ora 17:00. Slujba prohodului va avea loc pe 05 februarie, cu începere de la ora 09:00, de unde va fi condusă pe ultimul drum la Cimitirul Sfântul Lazăr din Chișinău.

Published marți, 3 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Oportunități de colaborare moldo-suedeze în domeniul administrației publice

Săptămâna trecută, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, Sergiu Palihovici, împreună cu directorul adjunct, Aurelia Țepordei, au avut o întrevedere cu...

La USM s-a desfășurat Conferința Internațională Jean Monnet: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică” 2026

Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în perioada 20 – 21 martie,  lucrările Conferinței Internaționale Jean Monnet cu genericul „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare...

USM a participat la semninarul UE privind rolul traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic

Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved