Din numele comunității academice a Universității de Stat din Moldova, rectorul Igor Șarov a adresat un mesaj de felicitare Universității de Stat din Comrat, cu prilejul aniversării a 35 de ani de activitate consacrată excelenței în educație superioară și formare profesională.

În cadrul evenimentului festiv dedicat acestei aniversări, rectorul USM a înmânat rectorului Universității de Stat din Comrat, Serghei Zaharia, Diploma de Onoare, din numele Consiliului Național al Rectorilor din Republica Moldova, expresie a înaltei aprecieri pentru contribuția instituției la dezvoltarea învățământului superior și a colaborării interuniversitare. Distincția simbolizează respectul, deschiderea și solidaritatea academică dintre cele două comunități universitare.

De asemenea, rectorul Igor Șarov a înmânat și Diploma de onoare a Universității de Stat din Moldova.

„Fie ca acest moment aniversar să constituie nu doar o reflecție asupra unui parcurs instituțional valoros și a realizărilor notabile, ci și un nou punct de referință pentru consolidarea parteneriatelor, extinderea cooperării academice și afirmarea continuă în sprijinul formării tinerelor generații de specialiști”, a subliniat rectorul Igor Șarov în mesajul său.

Transmitem Universității de Stat din Comrat sincere felicitări și urări de durabilitate, prosperitate și noi performanțe academice.

Published miercuri, 11 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Ceremonia de absolvire a programelor de recalificare profesională în domeniul Științe ale Educației

În 02-03 aprilie 2026 a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de recalificare profesională la 10 specialități din domeniul Științe ale Educației, Formarea profesorilor: Istorie...

GALA CERCETĂTORILOR JUNIORI 2026: PERFORMANȚĂ ȘI EXCELENȚĂ LA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova a organizat etapa finală a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării...

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved