Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov și reprezentanții Facultății de Istorie și Filosofie lect. univ., dr. decanul Igor Bercu, și prof. univ., dr. Emil Dragnev, directorul Departamentului de Istoria Românilor, Universală și Arheologie, au efectuat în perioada 12–14 februarie 2026, o vizită de lucru la invitația Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

În cadrul vizitei, rectorul prof. univ., dr., Igor Șarov a avut o întrevedere cu rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ., dr. Mihai Dimian și cu prorectorul prof. univ., dr. Ștefan Purici. Unul dintre subiectele discutate de managerii celor două universități a fost extinderea programelor de master cu diplomă dublă, precum și aprofundarea parteneriatelor academice existente.

De asemenea, 30 de studenți de la programele de diploma dublă de la Licență și Master de la Facultatea de Istorie și Filosofie, aflați la Suceava, pentru a susține examenele, au avut discuții cu conducerea celor două universități.

În cadrul vizitei, delegația Universității de Stat din Moldova, alături de cadrele didactice de specialitate au participat și la masa rotundă „Bucovina și Basarabia în context internațional”, ediția a II-a, dedicată schimbului de bune practici, armonizării curriculei și identificării direcțiilor comune de cercetare. 

Un alt moment important al vizitei l-a constituit întrevederea cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în cadrul căreia a fost definitivat conceptul organizării, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea de Stat din Moldova – Chișinău, cu sprijinul Secretariatul de Stat pentru Culte și sub patronajul Academia Oamenilor de Știință din România, a unei ample manifestări cultural-științifice.

 

Published luni, 16 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Peste 60 de participanți au absolvit Programul de Microcalificare „Multimedia Design” organizat de USM

Începutul lunii iunie vine cu vești frumoase pentru participanții la programele de formare continuă ale USM. Peste 60 de beneficiari ai Programului de Microcalificare „Multimedia Design”...

O nouă activitate de instruire organizată de Școala de Administrație Publică a USM: Cursul „Evaluarea programelor publice”

A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în...

Universitatea de Stat din Moldova, premiată pentru excelență și calitate la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Universitatea de Stat din Moldova a fost distinsă cu importante premii în cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2026, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved