Cadrele didactice de la Facultatea de Drept și Facultatea de Istorie și Filosofie au primit Certificate pentru participare în calitate de formatori la cursul de Etică și integritate academică.

Certificatele au fost înmânate de către secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării Adriana Cazacu și de către prim-prorectorul USM Otilia Dandara, care au mulțumit profesorilor pentru implicarea în formarea unei generații de studenți capabili să respecte integritatea instituțională, principiile etice și normele deontologiei universitare.

Astfel, în perioada noiembrie-decembrie 2025, profesorii noștri au predat cursul de „Etică și Integritate academică”, parte a Campaniei de Informare și Conștientizare „Integritatea e alegerea ta”, celor peste 3800 de studenți ai Universității de Stat din Moldova.

Programul de instruire se efectuează în baza Ordinului Ministerului Educației și Cercetării și are drept scop promovarea și consolidarea unei culturi a integrității academice în rândul întregii comunități universitare prin conștientizare, educare și promovarea unui comportament etic, asigurând astfel calitatea predării, învățării evaluării și cercetării. 

Cursurile continuă și în perioada februarie – martie curent.

Published luni, 16 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Ceremonia de absolvire a programelor de recalificare profesională în domeniul Științe ale Educației

În 02-03 aprilie 2026 a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de recalificare profesională la 10 specialități din domeniul Științe ale Educației, Formarea profesorilor: Istorie...

GALA CERCETĂTORILOR JUNIORI 2026: PERFORMANȚĂ ȘI EXCELENȚĂ LA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova a organizat etapa finală a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării...

Luna Francofoniei 2026, la USM: excelență academică, creativitate și performanțe

Universitatea de Stat din Moldova a marcat cu succes Luna Francofoniei 2026 printr-un program amplu de activități academice, culturale și formative, desfășurat pe parcursul lunii martie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved