La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 26 martie, o conferință publică susținută de Excelența Sa, Dong Zhihua, Ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dedicată evoluțiilor actuale din politica internațională.

Prezent la eveniment, decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, a evidențiat importanța organizării unor asemenea întâlniri pentru dezvoltarea academică și profesională a studenților, precum și pentru consolidarea dialogului intercultural și diplomatic.

Tema conferinței, „China la etapa actuală: dezvoltare și politică externă”, a oferit participanților o perspectivă amplă asupra evoluției relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, de la stabilirea acestora în anul 1992 până în prezent. În cadrul prezentării au fost abordate direcții esențiale precum cooperarea economică, digitalizarea, guvernanța globală și schimburile interumane. Totodată, a fost subliniată importanța respectului reciproc pentru suveranitate, precum și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Conferința a fost urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia studenții au adresat întrebări privind politica externă a Chinei și rolul acesteia în context global. Excelența Sa a încurajat studiul limbii și culturii chineze și a subliniat importanța consultării unor surse media diverse pentru formarea unei perspective echilibrate asupra evoluțiilor internaționale.

Tot astăzi, Excelența Sa, Ambasadoarea Dong Zhihua, a avut o întrevedere cu rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, în cadrul căreia au discutat perspectivele de dezvoltare a cooperării academice bilaterale. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea schimburilor de experiență pentru cadrele didactice și studenți, dezvoltarea cursurilor de limbă chineză, precum și oferirea de burse de doctorat pentru tinerii cercetători din cadrul USM.

Published joi, 26 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, recompensată cu prestigiosul Technological Transfer Award și 16 medalii la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026

Universitatea de Stat din Moldova a consemnat o realizare deosebită în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2026 — unul dintre...

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved