Peste 30 de studenți de la ciclurile de licență și master, doctoranzi și cadre didactice ale USM au participat la ședința Clubului studențesc de opinii și dezbateri „Leadership Educațional”. Evenimentul a fost organizat de Departamentul Științe ale Educației al Facultății de Psihologie, Științele Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Clubul Paideia al Centrului Educațional PRO DIDACTICA.

Invitatul special al întâlnirii a fost Vladimir Guțu, doctor habilitat, profesor universitar și director al Centrului de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale” al Universității de Stat din Moldova.

Participanții au avut ocazia să descopere atât parcursul profesional, cât și dimensiunea umană a profesorului Vladimir Guțu, personalitate de referință în domeniul științelor educației. Conceptul de curriculum, promovat și dezvoltat de-a lungul carierei sale, s-a considerat ca un reper profesional care a influențat dezvoltarea sistemului educațional din regiune. În calitate de promotor al reformelor educaționale, profesorul a susținut continuitatea dezvoltării curriculare la toate nivelurile – de la educația timpurie până la cea universitară, inclusiv formarea adulților și educația nonformală.

În cadrul prezentării, Vladimir Guțu a realizat o trecere în revistă a principalelor etape ale carierei sale, evidențiind momentele definitorii și contribuțiile semnificative în domeniu. Ulterior, participanții au avut oportunitatea să adreseze întrebări și să interacționeze direct cu invitatul, discutând despre experiența sa profesională, proiectele derulate și activitatea științifică, care include peste 350 de lucrări în domeniul pedagogic și managerial.

Published vineri, 27 martie 2026

Anunțuri și Comunicate

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved