Universitatea de Stat din Moldova și Institutul Unificat de Cercetări Nucleare, or. Dubna, Federația Rusă au semnat astăzi, 2 septembrie 2021, un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Documentul prevede organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții și angajații instituțiilor științifice din Republica Moldova și Federația Rusă, formarea profesională continuă a cadrelor didactice, elaborarea lucrărilor științifice, ghidurilor etc. 

La evenimentul de semnare a Acordului de colaborare au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ., dr. Igor Șarov; prorectorul pentru activitate științifică, conf. univ., dr. hab. Aurelia Hanganu; decanul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică, conf. univ., dr. Viorica Gladchi; conf. univ., dr. Aliona Mereuța și conducătorul grupului național moldovenesc la IUCN, cercetător științific al Laboratorului de fizică a neutronului IUCN Constantin Hramco.

Rectorul USM, conf. univ., dr. Igor Șarov și-a exprimat convingerea că implementarea în practică a Acordului semnat este așteptată cât mai curând atât pentru studenții, cât și pentru angajații USM.

Republica Moldova a intrat în componența IUCN-ului din anul 1956, iar ca stat independent din 1992 și își menține statutul de membru până în momentul de față. Cercetătorii din Republica Moldova se implică activ în cadrul activităților realizate în institut împreuna cu celelalte 18 state membre ale IUCN-ului.

Published joi, 2 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved