La data de 30 aprilie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda delegației din Ucraina, aflată într-o vizită de studiu realizată în cadrul Proiectului DECIDE, implementat în comun de Universitatea Pedagogică din Zurich (PH Zurich) și ONG-ul DOCCU din Ucraina, cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Vizita a avut drept scop facilitarea schimbului de experiență în domeniul orientării profesionale, în contextul reformelor educaționale din Ucraina și al procesului de integrare europeană, cu un interes deosebit pentru experiența Republicii Moldova, inclusiv rezultatele obținute în cadrul fostului Proiect JOBS Moldova și introducerea elementelor de orientare în carieră în sistemul educațional. Echipa din Ucraina a fost însoșită de Corinna Borer, manager de proiect DECIDE (Universitatea Pedagogică din Zurich), Ilona Postemska, manager programe educaționale Ambasada Elveției din Ucraina, Valentyna Poltorak, manager de proiect ONGl DOCCU din Ucraina.

În cadrul întâlnirii, rectorul USM Otilia Dandara a oferit o prezentare de ansamblu Universității de Stat din Moldova, evidențiind misiunea instituției, direcțiile strategice de dezvoltare și evoluția programelor de formare inițială a cadrelor didactice, precum și rolul universității în pregătirea specialiștilor pentru reformele educaționale în curs. Discuțiile s-au axat pe adaptarea programelor de pregătire inițială la noile realități educaționale, pe asigurarea calității formării cadrelor didactice și pe racordarea acestora la standardele europene.

De asemenea, dna Tatiana Turchină, Șefa Centrului de Resurse pentru Formare Continuă a prezentat activitatea Centrului, cu accent pe programele de formare continuă destinate cadrelor didactice, menite să susțină dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții. Totodată, a fost evidențiat rolul Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii, ca structură a USM orientată spre ghidarea elevilor, studenților și absolvenților, privind proiectarea carierei.

Dna Victoria Bulicanu, decan Facultatea de jurnalism și Științe ale Comunicării a prezentat prezentat laboratoarele multimedia și a comunicat delegației despre programele facultății, inclusiv despre experiența învățământului dual.

Totodată, delegația a vizitat laboratoare din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie, Facultății de Matematică și Informatică. Oaspeților le-au fost prezentate condițiile de studiu și echipamentele de ultimă generație disponibile pentru formarera viitorilor specialiști în domeniul Științe ale Educației.

Întâlnirea a constituit un exercițiu valoros de dialog profesional, fiind centrată pe schimb de bune practici, reflecție comună și consolidarea cooperării instituționale în domeniul educației.

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă astfel angajamentul pentru cooperare internațională, susținerea reformelor educaționale și promovarea unui sistem educațional modern, flexibil și centrat pe nevoile reale ale societății.

Published luni, 4 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Program de formare în programare gratuit pentru tinerii din Republica Moldova

Platforma estoniană de educație tech //kood Moldova anunță deschiderea aplicațiilor pentru primul său Sprint de Selecție din Moldova. Programul se adresează tuturor celor care își doresc...

Pregătit(ă) pentru admitere? Aici găsești toate informațiile.

Dragi candidați, viitori #StudențiUSM-iști, Acum aveți o misiune importantă – decideți calea voastră profesională! Alegerea perfectă este @Universitatea de Stat din Moldovă, pentru că aici poate...

Universitatea de Stat din Moldova, recompensată cu prestigiosul Technological Transfer Award și 16 medalii la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026

Universitatea de Stat din Moldova a consemnat o realizare deosebită în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2026 — unul dintre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved