Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț Americană din Moldova, cu susținerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova organizează cursul de Jurnalism economic. Proiectul își propune să formeze competențe și să dezvolte abilități de reflectare și de analiză mediatică  a realității economice și business din țară.

Cursul se va desfășura timp de 4 luni, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, unde vor fi organizate 15 sesiuni teoretico-practice, traineri fiind: specialiști din domeniu, profesori universitari, jurnaliști practicieni, oameni de afaceri și reprezentanți ai asociațiilor de business.

Cursul va conține trei segmente: 

  • Traininguri / workshop-uri;
  • Ore de profesionalizare (invitați speciali din domeniul economic și business);
  • Ateliere de producție (conceptualizarea, elaborarea și publicarea materialelor jurnalistice).

Instruirea va avea loc în incinta Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM (str. Alexei Mateevici 60, blocul C, etajul 4). 

La sfârșitul acestui curs, fiecare tânăr/ă va primi un certificat de participare.

Trei cele mai reușite materiale jurnalistice, realizate în cadrul proiectului vor fi premiate.

Taxa de participare – GRATUIT.

Condiții de înscriere:

  • Vârsta cuprinsă între 18-25 ani (student/ă, masterand/ă, tânăr/ă profesionist/ă);

Pentru a vă înscrie la curs, expediați o scrisoare de motivare (0,5-1 pagini) la adresa de e-mail a Departamentului de Comunicare și Teoria Informării până pe 25 septembrie 2021, 17:00.

Adresa de e-mail: departamentulcomunicare@gmail.com

Pentru detalii: 069 290 041- Laura Tugarev

Published joi, 9 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved