În perioada 14–15 mai 2026, în cadrul proiectului internațional „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), dl dr. Sergiu Dobrojan și dna cercetător științific Galina Dobrojan au efectuat o vizită de lucru la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România.

În cadrul activităților desfășurate au avut loc ședințe de coordonare și activități practice de laborator privind cultivarea speciilor Spirulina platensis și Chlorella vulgaris, monitorizarea parametrilor de creștere și analiza rezultatelor preliminare obținute în cadrul proiectului.

La data de 15 mai 2026, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură și Ecologie Acvatică, a fost organizată o întâlnire comună cu reprezentanții Asociației ROMFISH România, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele proiectului și discutate perspectivele de implementare practică a biomasei algale în sectorul acvaculturii.

Participanților le-a fost prezentat și Ghidul practic „Cultivarea speciilor Spirulina platensis și Chlorella vulgaris și valorificarea acestora în producția controlată a peștilor în sistemele recirculante de acvacultură”, elaborat în cadrul proiectului pentru promovarea soluțiilor inovatoare și sustenabile destinate sectorului piscicol.

Activitățile realizate au contribuit la consolidarea colaborării dintre mediul academic, sectorul de cercetare și reprezentanții industriei piscicole, în vederea dezvoltării unor tehnologii ecologice și eficiente pentru acvacultură.

www.ro-md.net

Proiectul are o durată de 18 luni.

Valoarea totală a proiectului: 320 553,55 EUR.

Valoarea contractată (90%): 288 498,18 EUR.

Valoarea contractată aferentă Universității de Stat din Moldova: 130 583,84 EUR.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la adresa de e-mail: sergiudobrojan84@yahoo.com, tel. 068605789.

Published marți, 19 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova – tot mai aproape de elevi și de alegerile lor de viitor!

Orientarea și informarea elevilor reprezintă o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, care se implică constant în activități menite să faciliteze alegerea unui parcurs educațional...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Toledo, SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își extinde cooperarea internațională prin stabilirea unui parteneriat cu Universitatea din Toledo (Ohio, SUA). În...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved