În data de 20 mai 2026, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Apelului și a paginii web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026), dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare și aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova. Conferința se va desfășura în perioada 9–10 noiembrie 2026 și reprezintă una dintre cele mai importante manifestări academice organizate de instituție în anul jubiliar. 

Evenimentul a fost organizat de Departamentul Cercetare și Inovare al USM și a reunit reprezentanți ai conducerii universitare, decani, prodecani, directori ai institutelor și centrelor de cercetare, secretari științifici, moderatori ai secțiunilor și atelierelor științifice, precum și alte cadre științifico-didactice și administrative implicate în organizarea și desfășurarea conferinței. 

În deschiderea reuniunii au adresat mesaje de salut și susținere Prorectorul pentru activitate științifică, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat, profesor universitar, Laurenția Ungureanu și directorul Departamentului Cercetare și Inovare, doctor, conferențiar universitar, Veronica Prisăcaru, care au evidențiat importanța strategică a conferinței IRI 2026 pentru consolidarea vizibilității cercetării universitare, promovarea dialogului interdisciplinar și dezvoltarea cooperării științifice internaționale. 

În cadrul evenimentului șefa Secției Promovare și Protecția Rezultatelor Științifice al  Departamentului Cercetare și Inovare, doctor, conferențiar cercetător, Carolina Țurcanu a prezentat principalele obiective ale conferinței, structura organizatorică, condițiile de participare și calendarul etapelor de înregistrare, evaluare și publicare a lucrărilor științifice. Totodată, participanții au fost familiarizați cu funcționalitățile paginii web oficiale a conferinței – https://iri.usm.md/ – destinată procesului de înregistrare, gestionării conturilor participanților și încărcării rezumatelor și articolelor științifice. 

Instructajul tehnic și discuțiile aplicative privind utilizarea platformei electronice, modalitatea de înregistrare și gestionarea procesului editorial au fost realizate în baza prezentării susținute de Vitalie Țurcanu, programator software, membru al comitetului organizatoric al conferinței. 

Conferința științifică internațională „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026) își propune să reunească cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi și experți din țară și din străinătate, oferind o platformă academică de înalt nivel pentru diseminarea rezultatelor cercetării, promovarea inovării și consolidarea parteneriatelor științifice internaționale.  

Published joi, 21 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

RFQ nr. MD-STATEUNI-558703-CW-RFQ – Lucrări de montare a punctului termic individual și rețele termice exterioare pentru căminul nr. 2

Anunț specific de achiziții Cerere de cotații Lucrări Țara: Republica Moldova Instituția: I.P. Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova ID Proiect:...

USM continuă să susțină dezvoltarea educației profesional-tehnice în Republica Moldova prin proiectul CONSEPT 6

Otilia Dandara, rectorul instituției noastre, a participat ieri, 18 iunie, la evenimentul de lansare a proiectului „Consolidarea Sistemului de Educație Profesional-Tehnică din Moldova” (CONSEPT 6), inițiat...

USM obține un rezultat remarcabil la concursul de proiecte bilaterale moldo-turce: toate cele 4 proiecte finanțate la nivel național aparțin Universității de Stat din Moldova

Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved