Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării. 

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare. 

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare. 

Published vineri, 22 mai 2026

Anunțuri și Comunicate

Educație, francofonie și viziune europeană: o nouă etapă în colaborarea USM – Aix-Marseille Université

În perioada 26-27 februarie, Centrul Universitar Francofon al Universității de Stat din Moldova (CUF-USM) a organizat o amplă activitate de formare dedicată cadrelor didactice francofone, în...

Eveniment dedicat Culturii Memoriei și Recunoștinței găzduit de Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 martie, la Centrul MEDIACOR, evenimentul comemorativ – 34 de ani de la războiul de pe Nistru –...

Oficial. Au început Zilele Studentului FRIȘPA!

Tradițional, în fiecare an, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative organizează Zilele Studentului FRIȘPA, un program amplu de conferințe și dezbateri cu personalități naționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved