Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul FUNDSPORT. În cadrul acestuia, USM contribuie la dezvoltarea unui program de masterat axat pe formarea competențelor necesare gestionării fondurilor europene în domeniul sportului – un sector important pentru viitorul pieței muncii.

În perioada 11-13 iunie, delegația Institutului de Educație Fizică și Sport al USM (IEFS-USM) a participat la reuniunea internațională a proiectului „Master in European Funds Management for Sport Organisations (for more inclusive, digital and sustainable organisations)”, desfășurată la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București. Din delegație au făcut parte Irina Volcu, dr., lector universitar și coordonator al proiectului, precum și Gheorghe Volcu, dr., conferențiar universitar și membru al echipei de proiect. 

Participarea acestora la atelierele de lucru organizate în cadrul reuniunii contribuie la dezvoltarea parteneriatelor USM și deschide noi oportunități de colaborare academică la nivel european în domeniul managementului sportiv.

Published luni, 15 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova își reafirmă statutul de instituție prietenoasă mediului

Universitatea de Stat din Moldova a semnat astăzi, 14 mai 2021, un acord de parteneriat cu AO „EcoDigital”, AO „Asociația pentru valorificarea deșeurilor” și „MoldRec Group”...

Masă rotundă dedicată aniversării a 75 de ani de la fondarea USM, cu genericul „Medierea civilă și penală”

Astăzi, 14 mai 2021, Departamentul Drept Procedural al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat, în regim on-line, masa rotundă dedicată aniversării...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova marchează Zilele Europei printr-o masă rotundă despre susținerea potențialului intelectual

Data de 9 mai este marcată în calendar ca fiind Ziua Europei, iar Republica Moldova tinde să fortifice aspirațiile europene și dezvoltarea umană a țării noastre...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved