Biblioteca Centrală USM vă invită la expoziția de documente cu genericul: EUGENIU COȘERIU – Ambasador al spiritualității românești în lingvistica mondială. Expoziția este organizată în cadrul Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu” (CISL), ediția XVI-a, care își desfășoară lucrările în perioada 24-25 septembrie 2021.

Colocviul se înscrie în suita de activități, dedicate celebrării celor 75 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova.

Diversele genuri de documente, selectate din colecțiile Bibliotecii, sunt prezentate în compartimente precum: opera, prezențe în antologii, critică literară, documente de referință, periodice, dar și materialele colocviilor edițiilor anterioare.

Expoziția este amplasată în holul din etajul 2 al blocului nr.1, blocul istoric al Universității de Stat din Moldova. (str. M. Kogălniceanu, 65).

Published vineri, 24 septembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” desfășurat la Bălți

Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor...

USM a organizat Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Familia și bunăstarea copilului: bune practici, provocări și perspective”

Cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Familiei, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat...

Manifestarea științifică „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”, organizată la USM

În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved