Anul universitar începe cu cel mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură – Salonul Internațional de Carte „Bookfest”. Timp de cinci zile (02-06 septembrie), vizitatorii vor avea ocazia să descopere o selecție bogată de carte exclusiv în limba română, adusă de unele dintre cele mai importante edituri din România și Republica Moldova. De asemenea, personalități culturale de pe ambele maluri ale Prutului vor fi prezente pentru a oferi publicului motive în plus să nu rateze ediția din acest an. 

Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 02 septembrie. Evenimentul a fost moderat de Igor Șarov, președintele de onoare al Salonului Internațional de Carte „Bookfest Chișinău” și prorector pentru dezvoltare strategică și parteneriate în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Cu mesaje de salut și susținere au intervenit invitați de onoare din România și Republica Moldova, printre care: Cristian Roșu, Consilier de Stat, care a transmis mesajul Președintelui României, Nicușor-Daniel Dan; Dan Suruceanu, Ministrul Culturii al Republicii Moldova; Vlad Oleniuc, director al Direcției Management și Comunicare din cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), care a prezentat mesajul Secretarului de Stat Valentin Răducanu; Ovidiu Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadorului României în Republica Moldova; Lidia Bodea, vicepreședintă a Asociației Editorilor din România.

Prezentă la eveniment, rectorul USM, Otilia Dandara, a subliniat importanța și valoarea acestui salon de carte pentru comunitatea noastră: „Bookfest a devenit parte integrantă a comunității noastre. O universitate nu este puternică doar prin cursuri și programe de studiu, ci și prin activitățile extracurriculare, având datoria – pe lângă cercetare și formare profesională – de a promova valorile naționale.”

Intrarea publicului este liberă la toate evenimentele desfășurate la Centrul Mediacor (str. Alexei Mateevici 60), între orele 10:00 și 20:00.

Vă invităm să fiți alături de noi și să vă bucurați de lecturi de calitate! Programul complet al evenimentelor poate fi consultat aici.

_____________

Universitatea de Stat din Moldova este partenerul Bookfest încă din anul 2022, iar, pentru al cincilea an consecutiv, instituția noastră este gazda acestui eveniment de anvergură desfășurat la Chișinău.  Ediția 2026 se bucură de Înaltul Patronaj al Președintelui României și al Președintei Republicii Moldova. Este susținut financiar de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Organizatorii ediției: Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, A.O. ProEuropa, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România și Fundația „Alma Mater – USM”.

Published miercuri, 2 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved