Institutul de Zoologie din cadrul Universității de Stat din Moldova marchează anul acesta 65 de ani de activitate științifică. Cu această ocazie, instituția organizează, în perioada 10-11 septembrie 2026, cea de-a XI-a ediție a Conferinței Internaționale a Zoologilor, desfășurată sub genericul „Sustainable Use and Protection of Animal World” (Valorificarea rațională și protecția lumii animale), dedicată jubileului aniversar.

La deschiderea oficială a evenimentului, rectorul USM, prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, a transmis un mesaj de felicitare din partea întregii comunități academice, evidențiind contribuția esențială pe care o are Institutul de Zoologie al USM în dezvoltarea cercetării de profil și în conservarea biodiversității.

Pe parcursul celor două zile, programul include sesiuni plenare dedicate unor teme de actualitate – de la studiul fluturilor și al speciilor invazive, până la monitorizarea ecologică a lacului de acumulare Costești-Stânca și cercetări din domeniul paleontologiei. Ulterior, activitățile vor continua pe secțiuni tematice chiar la sediul institutului.

Participanții vor avea ocazia să viziteze și două expoziții speciale: una dedicată academicianului Ion Ganea, fondatorul școlii naționale de ornitologie, iar cealaltă axată pe speciile de lilieci din Republica Moldova și Armenia.

Manifestarea reunește cercetători, profesori și specialiști din domeniu, oferind un cadru excelent pentru schimbul de experiență și lansarea unor noi parteneriate științifice internaționale.

Published joi, 10 septembrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved