La inițiativa Ambasadei Republicii Italiene, rectorul USM, Otilia Dandara, și prorectorul Veaceslav Kulcițki au avut astăzi, 12 octombrie, o întrevedere cu Excelența Sa, Giuseppe Maria Perricone, Ambasadorul Republicii Italiene la Chișinău, unde au stabilit noile priorități de colaborare pentru dinamizarea relațiilor academice dintre instituția noastră și universitățile italiene.

Principalul subiect de pe agenda discuțiilor a vizat desfășurarea în Republica Moldova a Săptămânii Limbii Italiene în Lume, eveniment internațional organizat tradițional în luna octombrie în peste 130 de țări, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Italiene. În acest an, manifestările se vor derula în perioada 19-25 octombrie.

În cadrul dialogului, părțile au analizat modalitățile prin care comunitatea universitară a USM – studenți, profesori și cercetători, se va alătura programului. Printre direcțiile prioritare convenite se numără implicarea activă a facultăților de profil în activitățile dedicate promovării limbii și culturii italiene, extinderea parteneriatelor academice dintre USM și universitățile din Italia pentru stimularea mobilităților, acordarea de burse și derularea unor proiecte științifice comune, precum și organizarea de prelegeri, ateliere și manifestări culturale.

Atât conducerea USM, cât și Excelența Sa, și-au reconfirmat deschiderea deplină de a transforma acest parteneriat într-un pilon durabil al schimburilor educaționale dintre Republica Moldova și Italia.

Published luni, 12 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

Toate informațiile utile pentru un student USM-ist – într-un singur loc!

Dragi studenți ai anului I, Vă invităm să accesați platforma student.usm.md, unde sunt concentrate toate informațiile utile, necesare pentru un #StudentUSM-ist! Aici găsiți detalii despre: cazarea...

Start în carieră: Proaspeții USM-iști au marcat începutul anului universitar 2026-2027

E 01 septembrie. Un nou an de studii începe la Universitatea de Stat din Moldova. Astăzi, comunitatea noastră academică i-a întâmpinat pe studenții anului I în...

Ziua Limbii Române, marcată la Universitatea de Stat din Moldova

„Floarea stăpână, Floarea ceea se numește Limba română.”   Ion Aldea-Teodorovici Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova a adus un omagiu Limbii Române –...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​