Unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți profesori ai USM de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), domnul Emil CIOBU, doctor în științe filosofice, conferențiar universitar, ex-Ambasador al Republicii Moldova în România s-a stins din viață.

Iată ce se spune în comunicatul de presă emis de FRIȘPA:

„Excelența sa, Emil CIOBU, a activat mulți ani în calitate de cadru didactic la Departamentul Relații Internaționale, FRIȘPA, a avut un stagiu pedagogic de peste 50 de ani, un dascăl apreciat de studenți, masteranzi, doctoranzi, un specialist de înaltă calitate, un om cu moravuri și calități înalte, o personalitate a învățământului superior și a mediului diplomatic din Republica Moldova. Emil CIOBU s-a manifestat ca un profesionist de excepție, cu măiestrie profesională, vocație pedagogică. Experiența practică bogată i-a permis să contribuie fructuos la formarea tinerei generaţii de viitori diplomaţi, funcţionari publici, specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale.

Colectivul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative adresează profunde condoleanțe familiei și prietenilor. Este o pierdere imensă pentru toți cei care l-au cunoscut. Fie-i amintirea veșnică! Zbor lin la ceruri!”

Comunitatea academică a USM regretă profund trecerea din viață a acestei puternice personalități ce a marcat evoluția şi dezvoltarea Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova, formator a mii de studenţi, deveniţi diplomați de marcă ai acestei ţări, îndrumător al multor cadre didactice universitare, figură marcantă în diplomația moldovenească. Dumnealui a influenţat pozitiv FRIȘPA și USM-ul, dar şi viețile şi traseul profesional al tuturor celor care au avut şansa de a-l cunoaşte. A luptat cu toate puterile, până la ultima picătură de energie, pentru dezvoltarea unui învăţământ superior de marcă în țară, a trudit în munca didactică, științifică a Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova. Totodată a ocrotit, a îndrumat şi a susţinut zeci şi sute de tineri studenţi care îi datorează azi şansa la o carieră profesională împlinită şi respectiv la o viaţă mai bună.

Astăzi nu mai putem decât să îi aducem un omagiu şi să-l încredinţăm că vom purta peste timp în inimile noastre imaginea unui Om puternic, curajos, extrem de cult şi de rafinat, care ne-a lăsat o moştenire de preţ pe care suntem obligaţi să o onorăm aşa cum se cuvine.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Published vineri, 22 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

O delegație a Universității de Stat din Moldova a participat la un program de formare intensivă despre economia circulară, desfășurat în Graz, Austria

Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved