Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anii 2022-2023.

Numărul de locuri cu finanțare de la buget conform priorităților strategice:

‒      Sănătate (3)

‒      Agricultură durabilă, securitate alimentară şi siguranța alimentelor (5)

‒      Mediu și schimbări climatice (3)

‒      Provocări societale  (10)

‒      Competitivitate economică și tehnologii inovative (2).

            La concursul programelor de postdoctorat sunt eligibili titularii USM care dețin titlul științific de doctor și la etapa de depunere a propunerii de proiect au acumulate un volum de 2/3 din cercetare la temă și publicații.

Cetățenii străini pot accede la programe de postdoctorat finanțate de la bugetul de stat în condițiile acordurilor bilaterale sau multilaterale, pe principiul reciprocității, sau pot opta pentru programul de postdoctorat în baza de taxă.

            Dosarele candidaților vor cuprinde propunerea de proiect și planul individual de cercetare, ce vor reflecta tema de cercetare, scopul și obiectivele stabilite, metodologia cercetării, etapele de realizare a proiectului de cercetare, indicatorii și termenii de monitorizare, rezultatele scontate și durata programului de postdoctorat.

            Alocaţia anuală din bugetul de stat pentru proiect nu va depăsi 140,0 mii lei și va acoperi: bursa, cheltuieli de deplasări, cheltuieli de publicații, procurarea materialelor pentru scopuri științifice (conform HG nr. 382/2019 cheltuieli eligibile).

            Finanțarea de la bugetul de stat pentru un proiect este prevăzută pentru 24 de luni. În cazul în care postdoctorandul nu susține în termen teza de doctor habilitat sau nu solicită evaluarea sintezei lucrărilor științifice i se acordă o perioadă de grație de un an fără finanțare de la bugetul de stat.

            Postdoctorandul va restitui USM bursa obținută în cadrul proiectului finanțat de la bugetul de stat, dacă după perioada de grație acesta nu a obținut titlul științific de doctor habilitat în baza susținerii tezei de doctor habilitat sau a sintezei lucrărilor științifice publicate.  USM, la rândul ei, va restitui în bugetul de stat suma returnată de postdoctorand.

Calendarul concursului

Activitatea Termeni estimativi
Lansarea concursului 01.11.2021
Termenul limită pentru înaintarea dosarelor 30.11.2021
Examinarea eligibilităţii propunerilor de proiecte 01.12.2021 – 03.12.2021
Publicarea informației privind eligibilitatea/neeligibilitatea dosarelor 06.12.2021
Expertiza dosarelor eligibile 06.12.2021 –20.12.2021
Publicarea rezultatelor expertizei 21.12.2021
Validarea rezultatelor expertizei de către Consiliul ANCD și aprobarea finanţării 22.12.2021
Publicarea listei finale selectate şi aprobate pentru finanțare 30.12.2021
Contractarea proiectelor de cercetare 03.01.2022-31.01.2022

Alte detalii sunt la: https://ancd.gov.md/ro/content/concurs-deschis-%E2%80%9Eprograme-de-postdoctorat%E2%80%9D-pentru-anii-2022-2023.

Consiliul Științific al USM va examina dosarele candidaților în perioada 22-26 noiembrie 2021 în conformitate cu prevederile REGULAMENTULUI INSTITUȚIONAL de organizare şi desfășurare a programelor de postdoctorat în cadrul USM, aprobat de Senatul USM pe 31 august 2018.

Published marți, 2 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved