La data de 10 noiembrie 2021, Universitatea de Stat din Moldova (USM), Asociația Națională pentru Turism Receptor și Domestic și Efes Vitanta Moldova Brewery SA au semnat un contract de acordare/beneficiere de grant în cadrul Programului de Granturi Mici „Prietenește pentru tursim”.

Grantul obținut de USM va contribui la reabilitarea Observatorului astronomic din satul Lozova, raionul Strășeni, în cadrul căruia se preconizează crearea unor produse turistice noi și includerea acestora în alte trasee turistice conexe.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a menționat că prin dezvoltarea imaginii și reabilitării observatorului, Universitatea de Stat din Moldova urmărește dezvoltarea centrului științific pentru observări astronomice destinate studenților, masteranzilor, doctoranzilor și tuturor celor interesați, precum și valorificarea potențialului turistic al acestei destinații cu perspectiva includerii lui în traseul turistic „Dor de Codru”.

Decanul Facultății de Științe Economice, Maria HAMURARU a transmis sentimente de recunoștință și mulțumire sponsorilor acestui proiect pentru spiritul participativ de care au dat dovadă în realizarea acestui obiectiv important pentru dezvoltarea relațiilor interdisciplinare între specialitățile de studiu, precum și în consolidarea conexiunii cu piața muncii.

Menționăm că utilitatea observatorului astronomic rezidă în valorificarea acestuia în calitate de destinație turistică, obiect de studiu și bază de practică pentru studenții mai multor specialități.

Published joi, 11 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 a Facultății de Istorie și Filosofie a USM și-a celebrat absolvirea

Într-o atmosferă caldă și plină de emoție, specifică spiritului Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, absolvenții Promoției 2026 și-au primit diplomele...

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved