Administrația Universității de Stat din Moldova (USM), în colaborare cu Biserica „Întâmpinarea Domnului” au achiziționat uniforme standardizate pentru personalul tehnic al instituției. Acțiunea are ca scop consolidarea imaginii USM și asigurarea condițiilor necesare de muncă pentru angajați.

Rectorul USM, Igor ȘAROV a mulțumit părintelui Octavian MOȘIN pentru efortul depus în cadrul proiectelor comune realizate, menționând că acestea contribuie nemijlocit la îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajații USM.

În context, părintele Octavian MOȘIN a menționat că în continuare vor fi depuse eforturi conjugate în vederea identificării mijloacelor financiare necesare pentru confecționarea uniformelor standardizate de iarnă.

Printre proiectele comune realizate de Universitatea de Stat din Moldova și Biserica „Întâmpinarea Domnului”, în anul 2021, se numără: asigurarea zilnică a 35 de angajați și studenți cu prânz gratuit, donarea seturilor de lenjerie de pat pentru studenții cazați în căminele USM, asigurarea cu echipament vestimentar, ochelari și mănuși a personalului tehnic al USM, echipamente vestimentare pentru șoferii serviciului transport, echipament medical pentru Secția reanimare a Institutului de Medicină Urgentă etc.

Menționăm că proiectele demarate de Administrația Universității de Stat din Moldova și Biserica „Întâmpinarea Domnului” vor continua și vor acoperi treptat și alte necesități existente în rândul studenților și angajaților USM.

Published vineri, 19 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

 19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde...

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027)

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027).  Cea de-a opta ediție va avea loc în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova – participantă la cele două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul

 În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved